Previziunile autorilor SF care au devenit realitate
De la fascinantă nava subacvatică descrisă de Jules Verne în romanul său din 1870, „20 de mii de leghe sub mări”, la nava spațială imaginată de H. G. Wells în romanul său din 1897 „Războiul lumilor” și până la androizii văzuți pe marele ecran în 1927 în filmul clasic „Metropolis”, arta științifico-fantastică are o lungă istorie și vocația de a deveni în zilele noastre din ce în ce mai puțin fantastică și tot mai științifică. Să vedem câteva dintre cele mai interesate vise science-fiction din literatură și cinema care au devenit realitate.
Pe parcursul istoriei, literatură și filmele au fost cele mai eficiente mijloace care ne-au permis să călătorim în timp. Și fără să neglijăm magia pe care o simți atunci când citești un roman de epocă și poți să te imaginezi purtând farduri albe din plumb și peruci uriașe în epoca victoriană, literatură science-fiction a pus la încercare imaginația oamenilor și i-a provocat să călătorească nu în trecut, ci în viitor.
Unul dintre părinții genului science-fiction, Jules Verne scria la sfârșitul secolului XIX despre nave electrice subacvatice, călătorii în Lună, știri TV și videoconferințe. Și asta într-o epocă în care știrile veneau doar cu ziarul de dimineață, cele mai lungi călătorii pe care oamenii le făceau erau eventual până în satul vecin, iar ceasul deșteptător era de fapt un tânăr pe care îl plăteai să îți bată cu bățul în geam dimineața.
Autori precum H.G. Wells, Isaac Asimov sau Karel Čapek au intrigat cititorii de la vremea respectivă cu povești despre roboți, călătorii spre planete îndepărtate, ceasuri inteligente, raze laser și sute de alte tehnologii pe care ar fi imposibil să le enumerăm într-un mod exhaustiv.
Dar o să trecem în revista câteva dintre cele mai importante și interesante predicții făcute de autorii science-fiction care s-au adeverit.
Abraham Lincoln spunea că cel mai bun mod de a prezice viitorul este de a-l crea. Și într-un mod cât se poate de interesant, multe dintre descoperirile științifice din ultimul secol au avut în spate o minte pasionată de romanele science-fiction, care caută să găsească o soluție prin care să maifeste în real o fantezie citită într-o carte. De altfel, tot felul de invenții moderne precum mașinile care se conduc singure, hoverboard-urile, realitatea virtuală, căștile wireless și așa mai departe sunt o consecință a unor filme precum Back To the Future, Tron sau Logan’s Dream care ne-au făcut să ne îndrăgostim de aceste gadgeturi cu mult înainte ca ele să existe.
Odată cu apariția cinematografiei și startul tehnologizării de la începutul secolului XX, toate ideile care se regăseau până atunci în romane science-fiction au căpătat o formă fizică, iar publicul, expus pentru prima dată la imagini cu aceste năstrușnicii, a fost pur și simplu fascinat de modul în care ar putea arăta viitorul.
Filmul lui George Mellies din 1902 Călătorie spre Lună arată un grup de cercetători care lansau cu ajutorul unui tun o navă spațială ce urmă să aterizeze în ochiul Lunii. Planeta era locuită de tot felul de creaturi ciudate și agresive, ceea ce era o ilustrare perfectă a felului în care oamenii de la începutul secolului XX se gândeau la spațiul cosmic. În timpul filmului lui Mellies, spectatorii au fost atât de terifiați, încât au ieșit din sală. Însă șase decenii mai târziu, Neil Armstong alături de echipa lui Apollo 12 a pășit pentru prima dată pe suprafață celui mare mare satelit al Pământului.
La începutul cinematografiei, autori precum George Mellies, Frații Lumierre, Harry Houdini, Stuart Paton sau J. Wallet Waller foloseau acest nou mediu de comunicare ca pe o baghetă magică. Ecranul de proiecție era o nouă scenă pentru trucuri de magie din ce în ce mai complexe, iar fascinația lor pentru știință, supranatural și necunoscut a instigat curiozitatea unei întregi generații de oameni.
Prima viziune complexă despre lumea viitorului a apărut în filmul lui Fritz Lang din 1927 Metropolis, care prezenta o societate distopică din anul 2026 în care clasa muncitoare trăia sub pământ în sărăcie în timp ce bogații se bucurau de huzur în orașul futurist. Metropolis este primul film în care a apărut un android, o creatură robotică cu aspect uman sub forma frumoasei Maria.
Termenul de „robot” a fost introdus prima dată de autorul ceh Karel Čapek, în piesa sa de teatru din 1920 RUR sau Rossum’s Universal Robots. În piesa lui Čapek, ca în majoritatea lucrărilor science-fiction de la începuturile secolului XX, roboții erau văzuți ca niște creaturi periculoase și ilustrau de fapt frica oamenilor de industrializarea care urma să îi lase fără slujbe. În mai toate lucrările, roboții creați inițial de oameni pentru a eficientiza producția și a face treburile de jos, ulterior se supărau, se revoltau și nimiceau rasa umană.
În zilele noastre, roboții au devenit ceva ubicuu și îi vedem în sute de de forme, de la roboți de tip software care se ocupă de calcule complexe până la roboți uriași din fabrici care construiesc mașini sau calculatoare de sute de ori mai repede și mai ieftin decât ar putea să o facă oamenii. Ba mai mult, fascinația noastră pentru roboți i-a transformat chiar în jucăriile noastre sau în asistenții noștri, dar raportul de putere cel puțin pentru moment rămâne același: noi suntem stăpânii, ei fac munca de jos și îi putem programa cum vrem noi.
Odată cu apariția inteligenței artificiale și a roboților evoluați, cum ar fi spre exemplu Sofia, primul robot care a primit statutul de cetățean, discuția devine mult mai complexă și mai nuanțată și pentru mulți dintre noi, teama exprimată de autorii science-fiction de la începutul secolului nu pare să mai fie una atât de absurdă.
Cu cât ne apropiem mai mult de prezent, filmele science-fiction și autorii de gen au început să își detalieze viziunea despre viitor în moduri din ce în ce mai ingenioase și mai nuanțate. Opera distopică a lui H.G. Wells a prezis cu acuratețe bomba atomică sau, cum este în cazul celebrului roman „1984”, răspândirea practicilor de tipul „fake news”.
Autori fascinați despre cum va arăta războiul în viitor au prezis tot felul de device-uri moderne. Un exemplu interesant în acest sens este pistolul cu șocuri electrice numit în engleză taser. Un astfel de pistol a fost imaginat pentru prima dată de americanul Stratemeyer Syndicate , în cartea sa Tom Swift and His Electric Rifle al cărei acronim rezultă în numele englezesc al device-ului. În cartea lui Syndicate, un grup de vânători care s-au aventurat prin jungla africană doborau animale masive precum elefanți sau rinoceri cu ajutorul unei puști electrice ce emitea o bila luminoasă și curenta prada. Astăzi, un device similar este folosit de forțele de ordine și armată pentru a imobiliza și a neutraliza fără drept de apel infractori periculoși.
În anii 60 și 70 interesul regizorilor science-fiction s-a îndreptat din ce în ce mai mult spre gadgeturi purtabile și interfețe grafice inteligente. În filmul lui Stanley Kubrick din 1968 Odiseea spațială 2001 vedem o reprezentare foarte apropiată de cea a tabletelor moderne, precum și mijloace de interacțiune vocală cu un computer, ceea ce ne trimite bineînteles cu gândul la Siri, Amazon Alexa, Google Assistant și Cortana.
Și smartwatch-urile și-au făcut apariția cu mult timp înainte să le vedem în magazine. Primul smartwatch se găsea la mâna detectivului american Dick Tracy, desenat pentru prima dată în 1931 în bandă desenată cu același nume, creată de ilustratorul Chester Gould. Detectivul își folosea ceasul pentru apeluri telefonice sau pentru a primi sau trimite mesaje vocale.
Până și tehnologiile din filmele sci-fi mai recente precum interfața controlată prin gesturi din Minority Report sau cipurile GPS din The Matrix și-au găsit câțiva ani mai târziu ecou în realitate. Cei de la Leap Motion au încântat o lume întreagă cu device-ul lor simpatic ce le permite utilizatorilor să își controleze inclusiv PC-ul cu Windows doar prin mișcările mâinii.
Lista de previziuni science-fiction devenite realitate este infinit mai lungă. Ce predicții actuale despre viitor credeți că au cele mai mari șanse să devină realitate?
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
