Serviciul de cloud al Microsoft a fost afectat de o pană informatică, la doua săptămâni după ce un undate al platformei CrowdStrike a provocat haos în toată lumea, relatează Sky News.
Într-o postare pe X, compania britanică Cambridge Water a spus că unele dintre serviciile sale au fost oprite în această după-amiază.
„Din cauza problemelor la nivel mondial cu Microsoft Azure, o problemă cu site-ul nostru afectează mai multe servicii, inclusiv MyAccount și PayNow”, a annțat compania de apă.
Microsoft a declarat că investighează rapoartele privind problemele semnalate de utilizatori. „Investigăm rapoarte despre probleme de conectare la serviciile Microsoft la nivel global”, a anunțat compania.
Microsoft a anunțat apoi că a implementat o soluție care pare să fi rezolvat problema, deoarece s-a înregistrat o „îmbunătățire a disponibilității serviciilor”, și că „continuă să monitorizeze situația pentru a asigura rezolvarea completă” a problemelor.
Totuși, serviciul Downdetector arată că sunt în continuare probleme la nivel global, raportate de mii de utilizatori.
Editor : M.B.