La Digi, Black Friday vine exclusiv online cu abonamente la jumătate de preț pentru toate serviciile

Data publicării:
black friday

De Black Friday, la Digi prețurile devin și mai mici, iar în perioada 12-15 noiembrie 2020, indiferent de serviciile sau extraopțiunile contractate, clienții beneficiază de o reducere de 50% din prețul abonamentului pentru o perioadă de 12 luni consecutive.

Din 12 noiembrie, timp de 4 zile, de joi seară până duminică, clienții care aleg un serviciu nou, o extraopțiune, respectiv efectuează un upgrade, vor beneficia de o reducere de 50% din valoarea abonamentului ales, pentru o perioadă de 12 luni. Oferta se aplică atât clienților noi, cât și celor existenți (doar pentru serviciile sau extraopțiunile nou adăugate) și este disponibilă exclusiv online, pe site-ul DIGI.ro și pe aplicația mobilă DigiRomânia.
„Oaia neagră” va fi vizibilă în pagina principală a site-ului DIGI.ro, astfel că noii abonați au posibilitatea de a alege direct serviciile pe care doresc să le contracteze. Clienții existenți care optează pentru adăugarea unui serviciu sau a unei noi extraopțiuni se pot loga în
contul de client DIGI.ro, secțiunea „Serviciile mele” și în funcție de modificarea dorită, pot adăuga extraopțiuni sau upgrade-uri.

DIGI.ro continuă să fie, de la începutul anului, un canal comercial care progresează atât la nivel de funcționalități, cât și ca diversitate de promovare a serviciilor Digi și customer-care. În condițiile în care tot mai mulți clienți preferă să își gestioneze portofoliul de servicii de comunicații electronice de la distanță, fie de pe telefonul mobil sau de pe laptop, DIGI.ro s-a adaptat continuu la nevoile clienților și a inovat constant. Facilitățile concepute pentru clienții vechi, atractivitatea ofertelor pentru clienții noi, versatilitatea site-ului și a aplicației, diversitatea de oferte și pachete dezvoltate fie pentru serviciile proprii, fie pentru în parteneriat cu furnizorii de conținut au contribuit la creșterea comenzilor prin intermediul DIGI.ro, depășind dublul comenzilor înregistrate în 2019.

În 2020, cea mai populară extraopțiune oferită de DIGI.ro a fost 4K, care include canalele Digi 4K și Eurosport 4K. Abonații care și-au activat această extraopțiune pot urmări la calitate Ultra-HD unele dintre cele mai importante competiții fotbalistice (UEFA Champions League, UEFA Europa League, LaLiga, Bundesliga), turnee de tenis (Roland Garros), dar și transmisiuni de Formula 1 sau Turul Ciclist al Spaniei.

În ceea ce privește preferințele clienților noi, aceștia au optat în cea mai mare parte pentru serviciile de telefonie mobilă (abonamentul Digi Mobil Optim Nelimitat, la 5 EUR cu TVA/ lună), iar următorul serviciu preferat a fost Fiberlink 1000. În luna octombrie, ”starul” vânzărilor online a fost extraopțiunea MAXPACK (HBO, HBO2, HBO3, Cinemax, Cinemax2), ca urmare a campaniei exclusiv online «2 Looni», prin care clienții care își activau extraopțiunea primeau primele 2 luni bonus.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri