GADGET. Cel mai bun ecran pentru smartphone sau tabletă
Emisiunea „2.0” vă răspunde la toate aceste întrebări la rubrica „Dicţionar tech".
LCD = Liquid Crystal Dispaly
Să începem cu LCD, o abreviere pentru Liquid Crystal Dysplay. Cei mai mulţi dintre noi au auzit prima oară de tehnologia LCD atunci când aceasta a înlocuit monitoarele de tip CRT, adică Cathode Ray tube.
Displayurile LCD sunt extrem de subţiri, ca şi când ar fi construite dintr-o singură bucată de material. Ele sunt făcute însă din mai multe componente, dar cel mai important este panelul compus din cristale lichide care reacţionează diferit în funcţie de felul în care este aplicată electricitatea pe suprafaţa sa.
Bineînţeles, acest panel nu ar putea afişa imagini fără un backlight, adică o lumină care radiază din spatele foiţei subţiri de cristale, iar procesul este similar unui caleidoscop.
Ce face displayurile LCD atât de speciale sunt cristalele ce compun panelul de display. Acestea sunt într-o stare fizică interesantă: ea nu este nici lichidă, nici solidă, iar acest lucru este posibil datorită mişcării moleculelor din substanţă. Curentul electric trece prin aceste molecule pe verticală şi orizontală, formând o matrice compusă din ceea ce numim pixeli.
Spre deosebire de CRT-uri, OLED-uri sau plasme, ecranele de tip LCD au nevoie de o sursă externă de lumină pentru a afişa o imagine. Această sursă este compusă cel mai adesea din multe microtuburi fluorescente care au un diametru de doar câţiva milimetri. Pentru a putea afişa culori, fiecare pixel individual este divizat în trei subpixeli: unul roşu, unul verde şi unul albastru. Varietatea de culori ce pot fi realizate combinând aceste trei culori este uriaşă, ajungând la o paletă posibilă de 16,8 milioane de culori.
Tehnologia LCD este utilizată în mai multe domenii, de la monitoare, la televizoare, la telefoane, tablete şi alte dispozitive electronice. Tehnologia LCD a stat la baza altor subtehnologii în domeniul displayurilor precum TFT, TN, IPS, S-IPS sau Super LCD.
TFT LCD, un prim pas în evoluţia dispalyurilor
TFT LCD, adică Thin Film Transistor Liquid Crystal Display, este primul upgrade pe care l-a primit tehnologia LCD. Scopul său principal a fost să afişeze un contrast mai puternic printr-o gestionare mai bună a pixelilor. Pe parcursul timpului, producătorii au dezvoltat mai multe tipuri de ecrane derivate direct din TFT, printre care TN şi IPS.
Ecranele TN sunt cele mai ieftine de pe piaţă.
TN, adică Twisted Nematic, este tehnologia ce stă la baza celor mai ieftine ecrane de pe piaţă. Ea se regăseşte cel mai adesea în electronice low-end şi are ca principal dezavantaj unghiuri slabe de vizualizare şi culori desaturate.
Tehnologia IPS este printre cele mai performante.
IPS sau In-Plane Switching este o tehnologie folosită în construcţia unora dintre cele mai apreciate display-uri de pe piaţă. Şi asta deoarece ecranele IPS reuşesc să reproducă fidel culorile şi au de obicei unghiuri de vizualizare excelente. Principalul defect este intensitatea scăzută a negrului, care arată mai degrabă a gri închis.
Super PLS, adică Super Plane-to-Line Switching, este o tehnologie dezvoltată de compania Samsung ca o alternativă la IPS. Ecranele Super PLS asigură o luminozitate cu 10% mai mare şi unghiuri mai bune de vizualizare comparativ cu cele IPS.
Super LCD, un pas spre o lume eco
Super LCD este o altă versiune îmbunătăţită a clasicei tehnologii LCD şi vine cu un consum redus de energie şi o reproducere fidelă a culorilor.
Retina Display nu este un alt tip de ecran LCD şi nici o tehnologie specială de fabricare a ecranelor. Acest termen se referă la densitatea pixelilor, care este mai mare decât poate percepe ochiul uman de la o anumită distanţă tipică de utilizare. Totuşi, nu există o limită minimă pentru a numi un ecran Retina Display şi aceasta nu reprezintă un mijloc ştiinţific de măsurare, pentru că distanţa tipică diferă de la utilizator la utilizator şi de la device la device. De exemplu, iPhone 5 are o densitate de 326 de pixeli per inch, iar iPad Air are o densitate de 264 de pixeli per inch. iPhone şi iPad folosesc de fapt ecrane IPS.
OLED = Organic Light Emitting Diode
Cealaltă tehnologie majoră utilizată pentru producţia de ecrane pentru gadgeturi este OLED, adică Organic Light-Emitting Diode, care are un principiu de funcţionare complet diferit.
Similar unui LED, un OLED este un semiconductor în stare solidă, gros de maxim 500 de nanometri, adică e de aproximativ 200 de ori mai mic decât un fir de păr. Ele sunt construite din mai multe straturi de materiale organice numite polimeri. OLED-urile emit lumina prin intermediul unui proces numit electrofosforescență. Asta înseamnă că o baterie sau un acumulator transmite curent electric în matrice şi printr-un proces fizic, electronii ajută display-ul să emită lumina în anumite locuri. Culoarea luminii emanate variază în funcţie de tipul de moleculă organică ce se află pe unul dintre straturile OLED-ului, iar intensitatea luminii depinde de cantitatea de curent aplicată.
AMOLED = Active Matrix Organic Lightg Emitting Diode
În cazul smartphone-urilor şi tabletelor s-au desprins mai multe variante ale tehnologiei OLED:
AMOLED, ce vine de la Active-Matrix Organic Light-Emitting Diode, este o tehnologie pentru ecrane bazată pe OLED care oferă un contrast semnificativ mai bun decât ecranele bazate pe tehnologia LCD. Principala diferenţă este negrul profund afişat ca urmare a luminozităţii mai mici decât în cazul ecranelor LCD. Dezavantajul este că ecranele AMOLED au o vizibilitate mai redusă în lumina directă a soarelui.
Samsung, un inovator al tehnologiei AMOLED
Super AMOLED este o versiune de AMOLED realizată de Samsung. Tehnologia este aceeaşi, dar ecranul integrează un digitizer şi reflectă mai puţin razele soarelui decât varianta standard. Compania coreană a dezvoltat pe parcursul timpului mai multe versiuni ale tehnologiei AMOLED, iar cea mai recentă se numește Super AMOLED Plus. Cercetătorii îşi propun să reducă consumul de energie sporind în acelaşi timp luminozitatea ecranului, însă pentru moment se lovesc de costuri mari de producţie şi o durată mai mică de viaţă a display-ului, măsurată în ore de funcţionare.
La o comparaţie directă între tehnologiile LCD şi OLED, putem spune că ecranele bazate pe tehnologia LCD oferă culori mai naturale, o luminozitate mai bună şi o vizibilitate mai bună în lumina naturală a soarelui. În schimb, tehnologia OLED are ca avantaje un nivel profund de negru şi unghiuri foarte bune de vizualizare, deşi oferă cel mai adesea culori suprasaturate, dar şi un consum mai mic de energie.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
