Facebook a pus la punct un instrument prin care fotografiile şi videoclipurile pot fi salvate în Google Photos, astfel acestea devenind accesibile de oriunde. Google Photos este în prezent cea mai folosită bibliotecă de imagini, scrie Mediafax.
Facebook a pus la punct un instrument prin care fotografiile şi videoclipurile pot fi salvate în Google Photos, în aşa fel încât pot fi accesibile deoriunde. Astfel, rămâne şi o copie de siguranţă a acestora.
Google Photos este în prezent cea mai folosită bibliotecă de imagini, care oferă spaţiu nelimitat de stocare şi o funcţie de căutare inteligentă, pentru ca pozele sau clipurile să fie uşor de accesat.
Deocamdată, Facebook permite salvarea doar în Google Photos, însă e posibil ca şi alte servicii asemănătoare să fie adăugate.
Care este procedura de salvare în Google Photos: „Poate să pară complicat (...). Aveţi în meniul acesta Settings, daţi click pe el, în partea stângă o să vedeţi Your Facebook Information, daţi click şi aici, în mijloc o să găsiţi Transfer a Copy of Your Photos and Videos, daţi click şi aici. Choose Destination, alegeţi destinaţia, deocamdată puteţi salva doar în Google Photos. Aici va trebui să alegeţi dacă vreţi să salvaţi fotografii sau videoclipuri, eu am selectat fotografii, daţi Next, vi se va cere, normal, contul de Google şi va trebui să autorizaţi aplicaţia Facebook să trimită fotografiile în Google Photos. Apăsaţi pe Permiteţi, iar acum vi se va cere să confirmaţi pur şi simplu transferul”.
Editor web: Liviu Cojan