Facebook a introdus măsuri pentru siguranţa utilizatorilor aflaţi într-o situaţie vulnerabilă

Data publicării:
telefon android facebook whats app
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Facebook anunţă că a implementat noi măsuri privind siguranţa utilizatorilor aflaţi într-o situaţie vulnerabilă şi că a îmbunătăţit modul de gestionare a conţinuturilor legate de sinucidere şi autovătămare, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

De Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului, marcată pe 10 septembrie, Facebook a anunţat o serie de noutăţi despre informaţiile colectate şi măsurile aplicate pe parcursul ultimului an, precum şi despre acţiunile suplimentare care urmează să fie implementate pentru a se asigura că toţi utilizatorii sunt în siguranţă, în special cei aflaţi într-o situaţie vulnerabilă.

La începutul acestui an, Facebook a început să găzduiască sesiuni periodice de discuţii şi consultanţă cu experţi din toată lumea pentru a aborda unele dintre cele mai dificile subiecte legate de suicid şi autovătămare. Printre acestea se numără modul în care sunt gestionate scrisorile de adio, riscurile create de conţinutul online asociat acestor subiecte şi portretizări ale suicidului cu potenţial de a deveni subiecte de ştiri. Mai multe detalii despre aceste întâlniri sunt disponibile pe noua pagină dedicată prevenirii suicidului, creată de Facebook în cadrul Centrului de Siguranţă.

În urma acestor întâlniri, au fost luate mai multe măsuri pentru a îmbunătăţi modul în care acest tip de conţinut este gestionat.

Politicile Facebook care vizează autovătămarea sunt mai stricte în prezent, astfel încât să nu mai permită imagini ce redau rănirea propriei persoane, pentru a evita promovarea sau declanşarea neintenţionată a autovătămării, chiar şi în cazurile în care un utilizator caută sprijin sau se exprimă ca parte a procesului său de recuperare.

În ceea ce priveşte platforma Instagram, a fost îngreunat procesul de căutare pentru acest tip de conţinut şi au fost luate măsuri pentru ca acesta să nu mai poată fi recomandat în secţiunea Explorează.

De asemenea, pentru a rezolva problema complexă a conţinutului legat de tulburări de alimentaţie din aplicaţiile companiei, politicile Facebook îl interzic în prezent în totalitate.

Alături de aceste politici mai stricte, Facebook continuă să le ofere resurse celor care publică un conţinut ce promovează tulburările de alimentaţie sau autovătămarea, chiar dacă mesajele respective sunt şterse.

O altă măsură este ascunderea conţinutul sensibil, în cazul tăieturilor vindecate, o consecinţă a autovătămării, pentru a evita promovarea neintenţionată a acestui fenomen.

Colaborarea cu diferiţi experţi s-a dovedit atât de valoroasă, încât compania a decis să angajeze un specialist în sănătate în cadrul echipei sale dedicate politicilor de siguranţă. Această persoană se va concentra exclusiv pe impactul politicilor şi al aplicaţiilor Facebook asupra sănătăţii şi a stării de bine şi va explora noi modalităţi de îmbunătăţire a sprijinului acordat comunităţii, inclusiv în cazul subiectelor legate de suicid şi autovătămare.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
World Cup, Ebola top Facebook sharing list
Facebook își lansează propriul asistent vocal
Facebook login signup page
Profilul de Facebook, spaţiu public
Partenerii noștri
Playtech
Din ce dată se scot vizele pentru SUA. Românii vor putea călători în America doar cu pașaportul din...
Digi FM
Ce este „Schema 1800”, noua înșelătorie care circulă pe WhatsApp
Pro FM
Anca Țurcașiu, mesaj emoționant din Filipine, unde e în concediu: „Există dragoste!” Fanii: „V-ați găsit la...
Film Now
Maria Shriver, imagini sfâșietoare cu dezastrul lăsat în urmă de incendiile din Los Angeles: „Oamenii au...
Adevarul
Un profesor universitar explică de ce Georgescu, Simion și Şosoacă nu sunt suveraniști: „Vorbim de polul...
Newsweek
Pensiile vor fi indexate din septembrie. Care pensionari iau 2.000 lei în această primăvară? SURSE
Digi FM
Kate Middleton împlinește 43 de ani. Ce planuri ar avea prințesa de Wales după ce a scăpat de cancer
Digi World
Rezultatul uimitor al unui singur pahar cu lapte băut zilnic. Calciul din lapte ne poate proteja de o boală...
Digi Animal World
Momentul când un pompier mângâie un câine în timp ce se luptă cu incendiu din Los Angeles. Imaginile sunt...
Film Now
De ce s-a simțit „ușurată” fosta soție a lui Hugh Jackman când a văzut pozele cu el și noua lui iubită: "A...
UTV
Cu cine isi petrece Mario Fresh vacanta din Bali