Companiile IT sprijină decizia Apple de a nu colabora cu FBI 

Data publicării:
iPhone Apple GettyImages august 2015

 

Foto: Gulliver/ Getty Images  

O instanță din SUA a ordonat companiei Apple să îi ajute pe anchetatorii de la FBI să deblocheze telefonul iPhone folosit de cei doi soți responsabili pentru atentatul de la San Bernandino. Apple are termen până marțea viitoare să conteste decizia și astfel să pună bazele unei dispute legale la finalul căreia se va stabili dacă companiile IT sau autoritățile decid cât de sigure pot fi gadgeturile precum telefoanele smart.

Directorul Apple, Tim Cook, a explicat că dacă se supun deciziei sistemul de securitate al iPhone-ului va fi slăbit și cei care au un astfel de telefon vor fi mai vulnerabili în fața spionilor și hoților cibernetici. Alte companii din industria IT și-au arătat susținerea față de decizia Apple de a nu colabora cu FBI.

„Suntem alături de Tim Cook și Apple”, a scris directorul executiv al Twitter, Jack Dorsey, pe platforma de microblogging.

De asemenea, Facebook a precizat într-un comunicat că deși condamnă terorismul și înțelege cât de esențială este munca autorităților pentru a ține populația în siguranță, va „lupta agresiv” împotriva cererilor făcute companiilor IT de a slăbi sistemul de securitate al produselor lor.

„Aceste cereri ar crea un precedent înfiorător și ar împiedica companiile să-și securizeze produsele”, se arată în comunicatul Facebook.

Totodată, directorul Google, Sundar Pichai, și-a exprimat sprijinul pentru Apple pe Twitter.

„Forțarea companiilor să permită atacurile cibernetice ar putea să compromită intimitatea utilizatorilor”, a scris Sundar Pichai, miercuri, adăugând că s-ar crea în acest mod și un „precedent periculos”.

Cea mai nouă versiune de iPhone folosește un sistem de securitate criptat pe care nici Apple nu îl poate decoda. Guvernul nu îi cere companiei să deblocheze telefonul direct, ci să dezactiveze celelalte măsuri de securitate care îi împiedică pe anchetatori să descopere parola telefonului.

Conducerea Apple spune că inventarea unui astfel de program ar crea o breşă de securitate care ar expune toate dispozitivele electronice.

FBI ne cere să realizăm o nouă versiune a sistemului de operare al iPhone care să treacă de orice protocol de securitate şi apoi să instalăm această versiune pe telefonul recuperat în timpul anchetei. Odată creată, o astfel de tehnologie ar putea fi folosită oricând şi pentru orice dispozitiv. Ar fi echivalentul unei chei universale capabile să deschidă sute de milioane de încuietori, de la restaurante şi bănci la magazine şi case", a scris Tim Cook într-o scrisoare deschisă despre decizia Apple de a nu colabora cu FBI.

Mai multe ONG-uri din zona drepturilor omului au atras atenția că această dispută nu se va limita la Apple.

I se cere unei companii să introducă un defect digital în produsele lor”, a declarat Nuala O'Connor de la Centrul pentru Democrație și Tehnologie din Washington.

De asemenea, au existat voci care au argumentat că o victorie pentru guvern în această situație ar putea încuraja țări precum China să facă solicitări similare pentru a accesa datele din telefoanele smart. Apple vinde milioane de iPhone-uri în China.

Singura soluția a directorului Apple ar putea fi să ducă cazul în instanță, având în vedere angajamentul public pe care și l-a luat de a proteja datele clienților săi.

Sunt voci care au criticat poziția Apple. Astfel, Tim Cook este acuzat că a transfomat protejarea intimității utilizatorilor o parte din strategia de marketing a Apple.

„Apple nu își va face produsele mai puțin sigure dac colaborează cu guvernul. Cred că toată lumea a prevăzut această discuție și Apple mereu a știut că se va opune atunci când va veni momentul”, a explicat Wendy Patrick, lector universitar în etica afacerii la Universitatea San Diego.

Directorul FBI, James Comey, și alți oficiali au subliniat că teroriștii și infractorii s-ar putea folosi de acest tip de criptare a informațiilor ca un scut cu ajutorul căruia să se ferească de lege.

Unii membrii ai Congresului american văd refuzul drept un semn de necooperare. De asemenea, decizia Apple a atras comentarii furioase și din partea candidatului la președinție Donald Trump.

Totuși, Apple ar putea să piardă clienții pentru care contează mai mult securitatea națională decât dreptul la intimitate.

Un studiu realizat de Centrul de Cercetare Pew că 82 % dintre adulții americani cred că supravegherea guvernamentală a potențialilor teroriști este acceptabilă. Totuși, dar 40 % dintre respondenți sunt de acord ca guvernul să îi monitorizeze pe cetățenii americani. De asemenea, studiul a arătat că trei sferturi din adulții americani consideră că este foarte important să aibă control asupra celor care pot să extragă informații personale despre ei.  

Citiți și: 

Apple refuză colaborarea cu FBI

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...