Minarea criptomonedelor consumă mai multă energie decât ne-am putea imagina. Specialiştii estimează că actualul consum global de energie pentru serverele care minează monede virtuale este de de peste 2,5 gigawaţi. Şi ca să ne facem o idee despre ce înseamnă acest lucru, minarea de criptomonede necesită aproape la fel de multă energie cât Irlanda, o ţară, o economie. Şi mai precis, necesarul de energie pentru o singură tranzacţie este egal cu consumul lunar al unei case. Minerii de monede virtuale consumă, în prezent, aproximativ de cinci ori mai multă energie decât anul trecut și decoamdată nu există semne de o încetinire, ba din contră.
Pe măsură ce valoarea Bitcoin a crescut, la fel a făcut-o şi consumul de electricitate de care au nevoie criptomendele pentru a fi generate. Specialiştii au demonstrat că Bitcoin consumă mai multă electricitate decât 20 sau chiar mai multe ţări din Europa, printre care Irlanda, Croaţia, Serbia, Slovacia şi Islanda. Consumul anual de electricitate de la Bitcoin este estimat undeva la 29 de miliarde de kilowaţi. Asta înseamnă aproximativ 0,13% din consumul global de energie. Cu alte cuvinte, dacă Bitcoin ar avea statutul de ţară, ar fi pe locul 81 din punct de vedere al consumului de electricitate.
Şi deşi bitcoinul a ajuns să valoreze acum cu 70% mai puţin decât vârful înregistrat la sfârşitul anului trecut, de aproape 20 de mii de dolari, consumul de energie necesar minării în loc să scadă, continuă să crească. Estimările specialiştilot arată că minarea de bitcoin ar putea ajunge în curând să consume la fel de multă energie ca Austria.
Aşadar, impactul criptomonedei este unul puternic, mai ales în contextul în care există pretenţia ca banii virtuali să devină realitatea de mâine. Iar dacă astfel de monede se vor dovedi a fi fezabile, minerii vor avea nevoie de metode mult mai eficiente, din moment ce în până la sfârşitul anului, energia electrica folosita de reţeaua globală de minare ar putea reprezenta jumatate de procent din energia consumata la nivelul întregii planete, susţin specialiştii în tehnologia blockchain.
Însă este vorba despre activitate care promite să scoate bani din nimic. Minerul modern investeşte astfel sume considerabile în hardware sofisticat, sperând să amortizeze investiţia şi să obţină profit într-un timp cât mai scurt.
Moneda virtuală se bazează pe o retea extinsă de calculatoare care funcționează non-stop, la capacitate maximă, realizând o serie de calcule complexe. În medie, la fiecare zece minute un server găsește o soluție acceptabilă, iar minerul primește o recompensă.
Însă pe măsură ce creşte puterea reţelei globale, şi soluţiile devin din ce în ce mai greu de găsit. Aproximativ la fiecare două săptămâni, sistemul este recalibrat. Prin urmare minerii sunt obligați să continue modernizarea pentru a câștiga cât mai repede. Iar mai multă putere de calcul necesită mai multă energie electrică.