Butonul „Like” de pe Facebook, eliminat pentru unele pagini
Data publicării:
Facebook Inc. a decis să elimine butonul „Like” din paginile publice ale artiştilor, personalităţilor şi brandurilor, au anunţat miercuri reprezentanţii companiei care gestionează această reţea de socializare, informează Reuters, citată de Agerpres.
Paginile Facebook vor afişa doar admiratorii (followers) lor şi vor include un flux de ştiri (News Feed) dedicat, în care administratorii acestor pagini publice vor putea să se alăture conversaţiilor purtate, să interacţioneze cu alţi administratori şi să stea de vorbă cu fanii, se afirmă într-un mesaj publicat pe blogul oficial al companiei Facebook.
"Am eliminat Like-urile şi ne concentrăm pe Followers pentru a simplifica felul în care oamenii interacţionează cu Paginile lor preferate", au explicat reprezentanţii Facebook, referindu-se la această modificare a felului în care funcţionează paginile publice de pe cea mai mare reţea de socializare din lume.