Cei 85.000 de directori prezenţi la congresul anual de tehnologie mobilă au în minte ceva mai important decât ultimele telefoane şi ceasuri inteligente.
Adevărata cursă e în dezvoltarea reţelelor 5G, scheletul pe care se vor construi viitoarele dispozitive mobile. 5G ar fi de 60 de ori mai rapid decât actualul 4G şi ar deschide oportunităţi complet noi de la descărcarea unui film HD în câteva secunde la conversaţii telefonice prin holograme şi operaţii chirurgicale de la mii de kilometri depărtare de pacient. Momentan tehnologia de generaţia a cincea e destinaţia tuturor, însă nimeni nu ştie să ajungă acolo.
E nevoie de frecvențe mari, antene mult mai avansate şi celule capabile să transmită datele la distanţe mari. La târgul de la Barcelona, Ericsson, Alcatel, Nokia, Huawei şi mai toate numele mari din industrie şi-au prezentat prototipurile, dar mai ales promisiunile.
„Cu ușurință putem să avem viteze de 10 ori mai mari sau chiar de 100 de ori mai mari decât 4G. Dar exact asta e problema. Trebuie să picăm de acord asupra unei ținte", a spus Lauri Oksanen, director de cercetare la Nokia.
Dezvoltatorii sunt în întuneric. Mare parte din tehnologie e deja pusă la punct doar că s-a construit în lipsa unui standard. Companiile nu au picat de acord asupra frecvențelor ce vor fi folosite, iar experții bănuiesc că se va ajunge la un consens abia în 2019. Doar că 2020 e anul în care se promite introducerea sistemului 5G.
Timpul e scurt, necunoscutele sunt multe, iar pentru companii e vital să aterizeze la punct. „5G este viitorul. 5G este viitorul tehnologiei wireless şi credem că dacă vom pierde piaţă de 5G, vom pierde totul”, a spus Daisy Chu, director de marketing Huawei. Direcția pentru 5G e neclară, dar cursa a început devreme. Europa a adoptat greu 4G-ul, dar pune la bătaie mulți bani pentru a fi în cărți pentru următoarea generație a tehnologiei de comunicație mobilă.
Uniunea Europeană și-a făcut planul să investească 700 de milioane de euro în dezvoltarea rețelelor 5G și s-a aliat chiar cu sud coreeni pentru a-și pune cunoștințele la comun. Parteneriatul aduce împreună giganți precum Alcatel, Nokia, Samsung și LG. Ei investesc alte 3 miliarde de euro pentru dezvoltarea tehnologiei doar că pasul doi e instalarea și implementarea sistemului.
Costul final al reţelelor 5G e o necunoscută. Pentru răspândirea totală a actualei generații a patra, se estimează cheltuieli de aproape două mii de miliarde de dolari până în 2020.
Investițiile însă ar deschide oportunități noi în toate industriile, de la energie, transport și sănătate până la comerț. Și se vor baza pe viteză incredibilă de transmisie a datelor.
Nu doar oamenii vor fi conectați, ci și obiectele. Viteza de o milisecundă dintre comandă și acțiune ar însemna că vor fi posibile operațiile de la distanță, autoturismele vor ști în orice moment unde se află celelalte vehicule din trafic, iar defecțiunile dintr-un aparat ar putea fi descoperite de către producător și înregistrate automat.
Institutul de Cercetare Gartner estimează că numărul dispozitivelor conectate la internet va crește de 5 ori până în 2020.