Interfaţa care poate lega creierul de un computer va fi testată pe oameni

Data actualizării: Data publicării:
Elon Musk vorbește la microfon
Foto: Getty Images

Proiectul Neuralink, ce dezvoltă o interfaţă care leagă creierul de computer, ar putea fi testat pentru prima dată pe oameni începând de anul viitor, a anunţat marţi şeful său, Elon Musk, citat de AFP, conform Agerpres.

„Putem realiza o interfaţă creier-maşină completă”, a declarat Musk, marţi seară, în cadrul unui eveniment organizat la Academia de Ştiinţe din California unde miliardarul şi membrii echipei Neuralink au susţinut o prezentare a stadiului în care se află cercetarea lor.

Proiectul poate „realiza un fel de simbioză cu inteligenţa artificială”, a precizat Musk.

Antreprenorul futurist, creatorul maşinii electrice Tesla şi proprietarul SpaceX, susţine că ceea ce el numeşte „dantelă neurală”, o uniune între creier şi computere, este o măsură esenţială împotriva „ameninţării existenţiale” a inteligenţei artificiale care, în opinia sa, reprezintă un pericol mai mare la adresa omenirii decât „pisicile domestice”.

Neuralink a dezvăluit o primă versiune a unui senzor de dimensiuni extrem de reduse ce poate fi implantat în creier printr-o incizie minusculă realizată de un robot conceput special pentru această sarcină de înaltă precizie.

„Aceştia sunt electrozi minusculi pe care robotul îi implantează cu uşurinţă”, a explicat Musk adăugând că mii de electrozi ar putea fi conectaţi în viitor la creier.

Pentru moment, obiectivul este acela ca o persoană să poată controla un telefon inteligent doar cu ajutorul gândurilor, însă tehnologia s-ar putea extinde în cele din urmă la alte dispozitive, cum ar fi uneltele robotizate.

„Are un potenţial enorm”, a estimat miliardarul care a adăugat că speră „să îl putem implementa la un om înainte de sfârşitul anului viitor”.

Potrivit unui neurochirurg din echipa Neuralink, una dintre primele aplicaţii ale acestei tehnologii este tratamentul afecţiunilor neurologice. Însă obiectivul pe termen lung este ca astfel de implanturi să fie îndeajuns de sigure, fiabile şi simple încât să poată intra în câmpul chirurgiei elective, pentru persoanele care visează să confere creierului lor puterea unui computer.

Elon Musk estimează că astfel de implanturi vor fi în curând la fel de comune precum chirurgia oculară cu laser.

Musk a anunţat în 2017 înfiinţarea proiectului Neuralink ce vizează dezvoltarea unei interfeţe ce leagă creierul de computer, cu aplicabilitate în mai multe domenii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri