Google și Microsoft își accelerează procesul prin care o parte din producția de telefoane și tablete din China va fi mutată în Vietnam și Thailanda, pe fondul crizei cauzate de răspândirea coronavirusului.
Google va începe în aprilie producția versiunii mai ieftine a smartphone-ului Pixel, cu o companie parteneră din nordul Vietnamului și vrea să producă tot acolo și versiunea de top Pixel 5, în a doua parte a anului, potrivit Asian Review.
Microsoft intenționează să demareze în al doilea trimestru al anului producția de notebook-uri și PC-uri din gama Surface, tot în nordul Vietnamului, potrivit aceleiași surse. Volumele vor fi foarte mici la început, dar vor crește treptat.
Ambele companii vor produce, cel puțin la început, într-o pondere foarte mică în Vietnam și mutarea nu a fost inițiată de criza coronavirusului, ci a început de anul trecut, pe fondul conflictului comercial SUA-China.
Google a făcut o nouă înțelegere și cu un partener din Thailanda unde încă din iunie vor fi fabricate produse din categoria smart home.
Google a livrat 7 milioane de telefoane Pixel anul trecut, iar Microsoft, 6 milioane de dispozitive Surface, ceea ce nu este deloc mult dacă ținem cont că Apple livrează 200 de milioane de iPhone-uri. Pentru Google și Microsoft flexibilitatea este posibilă datorită producției mai scăzute, dar mutarea întregului uriaș lanț de furnizori din China este imposibilă pentru Apple sau Samsung.
În plus, din cauza crizei coronavirusului, Vietnamul a interzis sosirea cetățenilor chinezi și se simte criza de componente, fiindcă a fost oprit și traficul feroviar și aerian dintre cele două țări, iar producătorii din Vietnam nu se pot descurca fără producție din China, pentru că nu toate piesele se fabrică în Vietnam, țară cu populație de aproape 15 ori mai mică față de China.