Google renunță la proiectul care trebuia să ofere internet cu dronele

Data publicării:
Google
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Compania Google a anunțat că a închis proiectul Titan care trebuia să ofere internet cu ajutorul dronelor, scrie BBC News, citat de Agerpres.

Google Plans To Go Public On The Market
Foto: Gulliver/GettyImages

Google a anunțat după trei ani de la demararea proiectului că renunță la acesta. Titan ar fi trebuit să ofere internet în zonele rurale cu ajutorul dronelor proprii, similar proiectului Loon care vizează folosirea baloanelor cu aer cald pentru asigurarea accesului la rețeaua globală de internet.

Dronele, care erau alimentate cu energie solară, au întâmpinat anumite dificultăți tehnice și probleme în ce privește finanțarea.

Miercuri, blogul 9to5 al Google a dezvăluit că de fapt s-ar fi renunțat la proiectul Titan la începutul anului 2016. Un comunicat al Diviziei X a Google, care a fost responsabilă pentru proiectul Titan, a confirmat încheierea proiectului.

„Titan a intrat în responsabilitatea Diviziei X la sfârșitul anului 2015, iar la scurt timp după aceea am pus capăt explorării vehiculelor aeriene fără pilot de mare altitudine pentru asigurarea accesului la internet”, se arată în comunicatul respectiv. „Prin comparație, la nivelul actual de fezabilitate economică și tehnică, proiectul Loon promite o modalitate mai bună pentru a conecta zonele rurale și cele izolate din anumite părți ale lumii”, conform aceleiași surse.

Google a cumpărat Titan Aerospace în 2014, câștigând o licitație în fața competitorului Facebook. În 2015 au început testele de zbor, în urma cărora s-a descoperit că Titan are numeroase probleme tehnice, dar și de finanțare. La jumătatea anului 2015 echipa care se ocupa de Titan s-a confruntat cu prăbușirea uneia dintre drone în deșertul Arizona, identificându-se ulterior că a fost vorba despre o problemă tehnică la una dintre aripile aparatului.

În comunicatul dat de Divizia X se menționează de asemenea că o parte a celor implicați în proiectul Titan au fost îndrumați către alte proiecte ale companiei, precum Loon sau Wing — divizie dedicată livrărilor cu ajutorul dronelor.

Nici cei de la Facebook nu au fost ocoliți de probleme în ce privește proiectul lor de internet cu ajutorul dronelor. În luna iunie a anului trecut, drona Aquila s-a prăbușit în timpul unui zbor de test, declanșând o investigație din partea Consiliului de conducere al Autorității naționale pentru siguranța transporturilor din SUA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”