Creștere masivă a veniturilor Facebook

Data publicării:
Popular Smart Phone Apps Of 2016
Foto: Guliver / GettyImages

Veniturile totale ale Facebook au crescut cu 44,6% în cel de-al doilea trimestru al acestui an, faţă de acelaşi trimestru al anului trecut, până la 9,32 miliarde dolari, peste aşteptările analiştilor, informează News.ro.

Popular Smart Phone Apps Of 2016
FOTO: Gulliver/Getty Images

Din veniturile totale, cele din publicitate reprezintă 98,2%, adică 9,16 miliarde dolari. Din această ultimă sumă, veniturile din publicitatea pe dispozitivele mobile reprezintă 87%, adică 8 miliarde dolari, acestea înregistrând un avans de 53% faţă de al doilea trimestru din 2016.

Compania a reuşit să obţină mai multe venituri din publicitatea oferită prin intermediul a două servicii, News Feed şi aplicaţia foto Instagram, ultima având peste 700 milioane de utilizatori.

Directorul general al companiei, Mark Zuckerberg, a declarat recent că firma se va concentra în viitorul apropiat pe creşterea veniturilor din cele două servicii de mesagerie, Messenger şi WhatsApp, fiecare având peste un miliard de utilizatori.

Profitul net al companiei a crescut cu 70,6%, faţă de acelaşi trimestru al anului trecut, până la 3,89 miliarde euro, peste aşteptările analiştilor. Numărul utilizatorilor activi a crescut cu 17,2%, până la două miliarde.

După publicarea rezultatelor, preţul acţiunilor a ajuns la un nivel record pe bursa americană Nasdaq, depăşind valoarea de 166 de dolari pe acţiune.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri