Elon Musk face teste în România pentru schimbarea unei reglementări globale privind sateliții, veche de zeci de ani (Profit.ro)

Data actualizării: Data publicării:
elon musk
Elon Musk FOTO: Getty Images

Starlink, compania de sateliți a lui Elon Musk, derulează teste în România, cu acordul și sprijinul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), prin care încearcă să demonstreze că o normă globală care datează din anii ’90 și care limitează tehnic sateliții de generație nouă, non-geostaționari poate fi relaxată fără a afecta funcționarea sateliților clasici, geostaționari, scrie Profit.ro.

Norma vizată de Elon Musk a fost elaborată și impusă la nivel mondial de către International Telecommunications Union (ITU), agenția specializată în IT&C a ONU.

Reglementarea stipulează o anumită limită pentru energia pe care sateliții cu orbită joasă o pot transmite la și de la echipamentele terestre asociate, indicator denumit Equivalent Power Flux Density (EPFD). Efectul limitei este că restrânge viteza și aria de acoperire care pot fi oferite de servicii de internet prin satelit, precum Starlink. Scopul ei este protejarea sateliților geostaționari de interferențe care să le perturbeze funcționarea.

SpaceX, compania lui Elon MUsk care controlează Starlink, face de mai mult timp lobby pentru majorarea limitei EPFD, susținând că aceasta este exagerat de mică față de ceea ce este necesar pentru realizarea scopului ei.

Recent, compania a solicitat reglementatorului american în telecomunicații, Federal Communications Commission (FCC), să nu mai aștepte schimbarea regulilor internaționale de către ITU și să relaxeze norma pe teritoriul Statelor Unite.

Teste în România

În paralel, România a devenit prima țară din lume pe teritoriul căreia se derulează un studiu menit să demonstreze că limita EPFD poate fi majorată mai mult decât semnificativ față de nivelul actual impus, fără perturbații, conform surselor Profit.ro.

Încă din luna iulie a acestui an, în colaborare cu ANCOM, Starlink a demarat în România un „test EPFD”, programat să dureze cel puțin șase luni. În cadrul testului, sub supravegherea ANCOM, cei de la Starlink au fost autorizați să depășească actualul plafon EPFD impus la nivel global și să opereze în conformitate cu anumiți parametri operaționali conveniți cu ANCOM, pe o anumită suprafață limitată și exclusiv pe durata testului.

Studiul care va fi realizat pe baza testului va trebui să stabilească dacă sateliții de generație nouă, precum Starlink, pot funcționa la niveluri EPFD superioare fără să afecteze sateliții clasici.

Intenția ANCOM este de a împărtăși rezultatele studiului în cadrul reuniunilor ITU dedicate subiectul. Elon Musk vrea să demonstreze că sateliții Starlink pot funcționa la capacități de până la opt ori mai mari față de cele permise în prezent de limita EPFD a ITU, continuând totodată să protejeze sateliții geostaționari.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri