Un asteroid cu nume românesc se apropie de Pământ. A fost botezat Miorița

Data actualizării: Data publicării:
asteroid
Foto: Profimedia Images

Un nou asteroid descoperit de astronomi, care a primit un nume românesc, se apropie de Pământ, anunță astronomul Adrian Șonka de la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu”.

El a dat, pe pagina sa de Facebook, detalii despre asteroidul botezat Miorița.

„După ce că pe planetă există cam mult haos, iată că o nouă amenințare vine din cer: asteroidul Miorița! Recent s-a anunțat că un asteroid a primit un nume românesc”, a scris Șonka.

„Asteroidul a fost descoperit în 2014 de programul EURONEAR, iar după 10 ani, timp în care ne-am asigurat că are o orbită bine determinată, i s-a ales un nume propus de descoperitori. Descoperitorii, membri ai programului de observații EURONEAR, au pus și alte nume pe cer, de obicei nume de astronomi vii sau morți, dar data aceasta au ales numele baladei care pică la cam toate examenele de limba română: Miorița”, a continuat el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Amuzant este faptul că asteroidul (622577) Miorița este un asteroid geointersector, adică are o orbită care se apropie de cea a planetei noastre. Este primul asteroid geointersector care primește nume românesc. Miorița se apropie și de Venus, chiar mai mult decât de Pământ, iar uneori și de Marte. Este cam zburdalnic.

Sunt șanse mici, dar putem spera, ca de la NASA în viitor să se anunțe că urmează o ciocnire între Miorița și planeta noastră”, a glumit astronomul.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri