Un animal marin capabil să își regenereze toate organele, descoperit în Marea Roșie

Data actualizării: Data publicării:
pesti marea rosie
Acest animal, membru al filumului Chordata, se găseşte în mod obişnuit în Golful Eilat (Akaba, Aqaba) din Marea Roşie. Foto: Profimedia Images

Cercetătorii israelieni au descoperit o specie din rândul vieţuitoarelor marine numite ascidii capabilă să îşi regenereze toate organele, chiar şi atunci când un exemplar este disecat în trei fragmente, a anunţat luni Universitatea din Tel Aviv, citată de Xinhua, informează Agerpres.

Constatările fac parte dintr-un studiu realizat de cercetători de la TAU în colaborare cu oameni de ştiinţă de la Universitatea din Padova, Italia, publicat în jurnalul Frontiers in Cell and Developmental Biology.

Acest animal, membru al filumului Chordata, se găseşte în mod obişnuit în Golful Eilat (Akaba, Aqaba) din Marea Roşie.

Echipa de oameni de ştiinţă a descoperit că această specie se poate regenera, fiecare fragment ştiind exact modul în care să îşi redobândească funcţionarea tuturor sistemelor lipsă ale corpului, devenind în scurt timp trei creaturi independente.

„Niciodată nu a fost descoperită o asemenea capacitate regenerativă în rândul unei specii solitare care se reproduce sexual”, au notat cercetătorii.

Există sute de specii de ascidii, care se regăsesc în toate oceanele şi mările lumii. De multe ori, exemplarele se camuflează sub formă de protuberanţe pe roci şi, prin urmare, sunt greu de distins în mediul acvatic.

Cercetătorii au disecat câteva zeci de ascidii în trei fragmente, lăsând o parte a corpului fără centru nervos, inimă şi o parte a sistemului digestiv.

În mod surprinzător, fiecare fragment nu doar că a supravieţuit disecţiei, însă toate organele s-au regenerat în fiecare dintre cele trei secţiuni.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”