Oamenii de știință, pe cale să descopere craterul unui meteorit care a lovit Pământul cu 800.000 de ani în urmă

Data publicării:
meteorit

Un nou studiu ar putea conduce la descoperirea locului în care unul dintre cei mai mari meteoriți a lovit planeta în urmă cu aproape 800.000 de ani, scrie CNN. Craterul s-ar putea afla în sud-estul statului Laos, sub un strat de lavă din câmpul vulcanic al platoului Bolaven.

Descoperirea unor obiecte mici, sticloase, asemănătoare cu pietrișul i-au condus pe cercetători către locul în care se află craterul. „Existența acestor obiecte demonstrează că meteoritul voluminos s-a izbit de Pământ cu o viteză atât de mare încât a topit rocile din jur”, a declarat profesorul Kerry Sieh, unul dintre autorii studiului.

Obiectele formate în urma impactului dintre meteoritul masiv și planeta noastră acoperă aproximativ 10% din suprafața Pământului, din sudul Chinei până în sudul Australiei. Pe baza calculelor oamenilor de ştiinţă, craterul ascuns ar măsura 13 kilometri lăţime şi 17 kilometri lungime şi s-ar putea afla sub câmpul vulcanic al platoului Bolaven din Laos.

„Au existat mai multe încercări de a găsi locul impactului, dar studiul nostru este primul care pune cap la cap atâtea indicii, de la natura chimică a obiectelor sticloase până la caracteristicile lor fizice și de la măsurătorile gravitaționale până la depunerile de lavă care ar fi putut acoperi craterul”, a mai adăugat geologul Kerry Sieh.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...