O substanță întâlnită de obicei sub forma drogului „ecstasy” ar putea vindeca alcoolismul
Data publicării:
O echipă de medici din Marea Britanie va începe primul studiu din lume privind efectele MDMA împotriva dependenței de alcool.
Scopul cercetării este acela de a observa dacă prin administrarea unor doze mici de MDMA(o substanță psihoactivă empatogenă din familia amfetaminelor, n.red.), substanță întâlnită de obicei sub formă de tablete sau capsule numite „ecstasy”, se poate trata dependența de alcool într-un mod mai eficient în comparație cu tratamentele actuale. Pe lângă MDMA, subiecții testați vor fi supuși unui tratament bazat pe psihoterapie.
„Știm că MDMA funcționează foarte bine pentru persoanele care au suferit traume și contribuie la dezvoltarea empatiei”, a declarat Ben Sessa, psihiatru și om de știință în cadrul Imperial College London, conform The Independent.
Studiul va implica 20 de participanți care consumă periodic cantități mari de alcool, echivalentul a cinci sticle cu vin pe zi și au testat mai multe opțiuni de tratament.
„După 100 de ani de psihiatrie modernă tratamentele noastre sunt destul de sărăcăcioase”, a susținut Sessa în cadrul conferinței „Breaking Convention” din Londra. „Șansele de recidivă în cazul acestor pacienți sunt foarte mari — 90% la trei ani. Nimeni nu a mai administrat niciodată până acum MDMA pentru tratarea alcoolismului”, a completat el.
Sessa este un susținător al testării MDMA pentru tratarea dependenței și a traumelor. Însă, din cauza statutului ilegal a substanței și a faimei sale de drog popular la petreceri, experimentele legale în cadrul testelor clinice sunt un lucru dificil.
„În prezent, MDMA este interzis și nu poate fi prescris în mod legal ca metodă de tratament (pentru tulburări de stres post-traumatic — TSPT) nici aici în Marea Britanie, nici în altă parte a lumii. Însă aceasta este o situație pe care intenționăm să o schimbăm”, a menționat el pe site-ul personal.
Trialul clinic al lui Sessa va fi primul care va testa efectul MDMA asupra dependenței de alcool.
În Statele Unite, substanța a fost aprobată în noiembrie 2016 pentru un trial la scară mare în vederea monitorizării efectelor sale asupra TSPT. Conform rezultatelor publicate în aprilie, 67% dintre pacienții cu TSPT incluși în acest studiu nu au mai prezentat simptomele afecțiunii. „Rezultatele de până acum ale MDMA sunt mult mai bune față de orice am văzut până acum”, a declarat Michael Mithoefer, psihiatru din Charleston, cercetător principal în cadrul studiului.