Foto NASA a publicat imagini cu craterul făcut pe Lună de sonda prăbușită a rușilor. Luna-25 a ratat cu 400 de km locul de aterizare

Data actualizării: Data publicării:
unde s a prabusit luna
Locul în care s-a prăbușit sonda rușilor pe Lună. Foto: NASA

NASA a publicat joi o imagine a unui nou crater pe Lună, cel mai probabil format în urma impactului sondei ruseşti Luna-25, care s-a prăbuşit pe suprafaţa lunară în urmă cu aproximativ două săptămâni, relatează AFP.

Fotografia a fost făcută de sonda LRO (Lunar Reconnaissance Orbiter), aflată pe orbită în jurul satelitului natural al Pământului din 2009.

Echipele agenţiei spaţiale americane au comparat fotografiile realizate înainte şi după momentul impactului şi au observat „un nou crater mic”, se arată într-un comunicat publicat de NASA.

„Are diametrul de aproximativ 10 metri”, a spus NASA, şi se află la „circa 400 de kilometri de locul de aterizare prevăzut pentru Luna-25”.

Agenţia spaţială americană a precizat că a transmis comenzi sondei LRO pentru a observa zona comunicată de agenţia spaţială rusă Roscosmos ca fiind locul estimat al prăbuşirii Luna-25.

Deoarece craterul este „aproape de punctul de impact estimat al sondei Luna-25”, echipele NASA „consideră că este probabil rezultatul acestei misiuni şi nu al unui proiectil natural”.

La aproape 50 de ani de la ultima misiune selenară de succes a Moscovei, sonda Luna-25, care cântărea aproape 800 de kilograme, s-a prăbuşit pe suprafaţa Lunii pe 19 august, după o manevră orbitală eşuată, un eveniment considerat în străinătate drept o lovitură majoră pentru programul spaţial rusesc.

Câteva zile mai târziu, India a devenit prima ţară care a reuşit să aselenizeze o sondă spaţială în apropierea Polului Sud al Lunii, o zonă neexplorată, aflată în prezent în centrul atenţiei datorită prezenţei apei sub formă de gheaţă.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri