Astronomii care au fotografiat prima gaura neagră, numită M87, au reușit să-i surprindă câmpul magnetic

Data actualizării: Data publicării:
Gaura neagră uriaşă
Gaura neagră uriaşă M87 începe să îşi dezvăluie secretele, arată un nou studiu. Foto: Profimedia Images

Astronomii care au dezvăluit prima gaura neagră ochilor lumii au reuşit să surprindă imaginea câmpului magnetic din jurul marginii sale, o etapă crucială pentru o mai bună înţelegere a acestor misterioşi monştri cosmici, conform unui studiu publicat miercuri.

La data de 10 aprilie 2019, gigantica gaură neagră din centrul galaxiei Messier 87 (M87), situată la o distanţă de 55 de milioane de ani-lumină, a fost prezentată sub forma unui cerc întunecat în mijlocul unui halou,  relatează AFP, citată de Agerpres.

Imaginea istorică, obţinută prin intermediul proiectului internaţional Event Horizon Telescope (EHT), a reprezentat cea mai directă dovadă obţinută vreodată despre existenţa găurilor negre, obiecte atât de masive şi de compacte încât nimic nu le scapă, nici măcar lumina.

Doi ani mai târziu, oamenii de ştiinţă de la EHT cunosc mai multe despre mecanica obiectului supermasiv, cu o masă de câteva miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui. Lucrarea lor a fost publicată în The Astrophysical Journal Letters.

Descoperim o nouă imagine a obiectului în lumină polarizată - ca printr-un filtru - ce permite astronomilor să "înţeleagă mai bine fizica din spatele imaginii vazute în aprilie 2019", după cum a subliniat Ivan Marti-Vidal, coordonatorul unui grup de lucru de la EHT.

"Observăm în realitate ceea ce preziceau modelele teoretice; este incredibil de satisfăcător!", a declarat pentru AFP Frédéric Gueth, director adjunct al Institutului de Radioastronomie Milimetrică (Iram), al cărui telescop face parte din reţeaua EHT.

Polarizarea a dezvăluit structura câmpului magnetic situat la marginea găurii negre şi a făcut posibilă producerea unei imagini exacte a formei sale, mai scrie sursa citată. 

Acest câmp magnetic extrem de puternic opune rezistenţă forţei de gravitaţie a găurii negre, "un fel de echilibru între cele două forţe, ca o luptă, chiar dacă în cele din urmă gravitaţia este cea care câştigă", a explicat astronomul.

Câmpul magnetic permite nu doar extragerea materiei, ci şi ejectarea, la viteze imense, a unor puternice jeturi de radiaţii care se extind până la distanţe de ordinul miilor de ani lumină faţă de gaura neagră sursă.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei