Catalogul găurilor negre se măreşte odată cu detectarea în premieră a unei găuri negre de masă stelară aflată în stare latentă. Ea face parte dintr-un sistem binar de stele, care orbitează una în jurul celeilalte, şi se află încă suficient de departe pentru a nu-şi „înghiţi” steaua-pereche.
Această gaură neagră de un nou tip - a cărei existenţă a fost prezisă de multă vreme teoretic, însă este foarte greu de detectat, deoarece este bine ascunsă - a fost dezvăluită după şase ani de observaţii realizate cu telescopul Observatorului Sudic European din Chile (Very Large Telescope - VLT), potrivit unui studiu publicat luni în Nature Astronomy.
„Am găsit un ac într-un car cu fân”, a declarat autorul principal al studiului, Tomer Shenar, citat într-un comunicat preluat de AFP, potrivit Agerpres.
Timp de trei ani, au existat mai multe candidate la titlul de „gaură neagră latentă”, însă niciuna nu a fost acceptată până în prezent de această echipă internaţională de astronomi, supranumită „poliţia găurilor negre”.
Norocoasa câştigătoare, de 12 ori cât masa Soarelui, se află în în Marele Nor al lui Magellan, o galaxie pitică din apropierea Căii Lactee.
Ea face parte dintr-un sistem binar de două stele care se rotesc una în jurul celeilalte, dintre care una, moartă, a devenit o gaură neagră, iar cealaltă este încă în viaţă.
Sistem binar de stele
Găurile negre de masă stelară - incomparabil mai mici faţă de surorile lor mai mari, supermasive - sunt stele masive (de cinci până la zece ori cât masa Soarelui) aflate la sfârşitul vieţii, care se prăbuşesc în interiorul lor.
Aceste obiecte sunt atât de dense, iar forţa lor gravitaţională atât de puternică, încât nici măcar lumina nu poate scăpa din ele. Prin urmare, sunt invizibile. Oamenii de ştiinţă pot totuşi să observe materia care circulă în jurul lor, înainte de a fi înghiţită de ele... cu excepţia cazului în care gaura neagră „doarme”.
În sistemele binare deja observate, steaua devenită gaură neagră este suficient de aproape de steaua sa însoţitoare pentru a-i „fura” materia (acreţie), după cum a explicat pentru AFP Hugues Sana de la Universitatea din Louvain ( KU Leuven), Belgia, unul dintre autorii studiului.
Această materie, odată prinsă, emite raze X, ce pot fi detectate. În acest caz, însă, gaura neagră nu emite astfel de raze, din motive întemeiate.
„Steaua vie (de aproximativ 25 de ori cât masa Soarelui) este suficient de departe pentru a nu fi mâncată. Ea rămâne pentru moment în echilibru pe această orbită”, cu o durată de 14 zile, a precizat astronomul.
Un echilibru care nu poate să dureze, după părerea sa. „Steaua vie va creşte şi, în acel moment, o parte din suprafaţa ei va fi înghiţită de gaura neagră”, care va emite apoi raze X şi, prin urmare, va ieşi din starea de lantenţă.
Cum a fost detectată gaura neagră?
Dar cum se poate şti că un astfel de obiect există? „Imaginaţi-vă un cuplu de dansatori care se ţin de mână şi pe care îi priviţi în întuneric. Unul poartă un costum negru, celălalt un costum strălucitor. Vedeţi doar dansul celui de-al doilea, dar ştiţi că are un partener de dans, datorită studiului mişcării”, a explicat Hugues Sana.
În astronomie, în acelaşi mod în care Jupiter şi Soarele se învârt unul în jurul celuilalt, se pot măsura masele respective ale unui sistem binar, observând aceste mişcări.
Pentru a afla cu certitudine că obiectul fantomatic era într-adevăr o gaură neagră, cercetătorii au procedat prin eliminare, respingând mai multe scenarii, precum cel al unei stele care îşi pierde învelişul.
„Singura explicaţie rezonabilă e aceea că este o gaură neagră, pentru că nicio altă stea nu poate reproduce astfel de date observaţionale”, a rezumat cercetătorul.
Potrivit modelelor recente, aproximativ 2% dintre stelele masive din galaxia noastră este probabil să aibă o gaură neagră în jurul lor, respectiv aproximativ 100 de milioane, conform lui Hugues Sana.
„În momentul de faţă cunoaştem doar zece dintre ele, toate detectate datorită emisiilor lor de raze X, aşa că unele ne lipsesc”, a spus el.
Editor : B.P.
