Cipurile pe care Musk vrea să ni le implanteze în creier ne pot afecta personalitatea. „Au existat tentative de sinucidere”

Data actualizării: Data publicării:
Neuralink Elon Musk
După ani de experimente efectuate pe animale, Musk a anunțat că cercetătorii de la Neuralink se pregătesc să înceapă testele pe oameni. Foto: Profimedia Images

Elon Musk vrea să ne pună cipuri în creier, iar studiile arată că această tehnologie în curs de dezvoltare ne poate afecta mintea în feluri bizare și îngrijorătoare, relatează Insider.

Compania Neuralink a miliardarului american a lucrat la implantarea de cipuri în creierul oamenilor încă de când a fost fondată în 2016. După ani de experimente efectuate pe animale, Musk a anunțat în decembrie că cercetătorii săi se pregătesc să înceapă testele pe oameni.

Neuralink și alte companii din domeniul cipurilor pentru creier încearcă de ani de zile cum să descifreze misterul declanșării de comenzi digitale cu ajutorul semnalelor transmise de creier – în alte cuvinte, să muți cursorul unui mouse, să trimiți un mesaj sau să scrii într-un procesor de text doar cu puterea gândurilor.

Atenția cade în primul rând asupra tratării cazurilor medicale, precum ajutarea oamenilor paralizați să comunice, dar Musk a dorit mereu ca cipurile Neuralink să facă parte din mainstream. După cum a spus-o chiar el, vrea să pună un „Fitbit în craniul tău”.

În filmul „The Terminal Man” din 1974, un bărbat primește un implant în creier pentru a-l ajuta să facă față crizelor de epilepsie. Cu toate că operația pare să fi fost un succes, lucrurile degenerează în momentul în care expunerea prelungită la efectele imprevizibile ale cipului asupra creierului său îl transformă într-un maniac extrem de violent.

Cipurile pot provoca schimbări de personalitate neprevăzute de cercetătorii care le-au creat

Până acum nu a fost niciun caz real precum cel al „bărbatului terminal”, dar există dovezi convingătoare care sugerează faptul că dispozitivele de interfață creier-calculator pot provoca schimbări cognitive care merg dincolo de funcțiile prevăzute de creatorii tehnologiei.

Unele dintre aceste schimbări au fost pozitive. Anna Wexler, profesor asistent de filozofie la Universitatea din Pennsylvania, a intervievat oameni care aveau boala Parkinson și erau supuși procedurilor de stimulare cerebrală profundă – un tratament chirurgical care presupune implantarea de fire metalice subțiri care transmit impulsuri electrice spre creier pentru a ajuta la atenuarea problemelor motorii. Ea a descoperit că mulți dintre pacienți își pierduseră conștiința de sine înainte de a urma tratamentul.

„Mulți au simțit că boala le-a furat, în anumite privințe, ceea ce îi face pe ei cine sunt”, a spus Wexler. „Îți afectează cu adevărat identitatea, conștiința de sine, dacă nu poți face lucrurile pe care crezi că ești capabil să le faci.”

În aceste cazuri, interfața creier-calculator i-a ajutat pe oameni să se redescopere pe ei inșiși prin tratarea bolii care stă la baza problemelor cu care se confruntă.

Efecte ciudate observate la persoanele care au cipuri implantate în creier

Dar nu toate schimbările pe care cercetătorii le-au depistat sunt benefice. Frederic Glibert, profesor de filozofie la Universitatea din Tasmania, a observat efecte ciudate când a intervievat persoane care au avut cipuri implantate în creier.

„Noțiunile de personalitate, identitate, acțiune, autenticitate, autonomie și sine – acestea sunt dimensiuni foarte compacte, obscure și opace”, a spus Gilbert. „Nimeni nu este întru totul de acord cu privire la ceea ce înseamnă ele, dar avem cazuri în care este clar că interfețele creier-calculator au provocat schimbări în personalitatea sau expresia sexualității”.

„Ei știu că sunt ei înșiși, dar nu este la fel ca înainte de implantare”, a explicat Gilbert. Unii pacienți au spus că simt că ar avea aptitudini noi care nu au legătură cu implanturile lor, cum ar fi o femeie de 50 de ani care s-a rănit în timp ce încerca să ridice o masă de biliard pe care a crezut că o poate muta singură.

„S-a ajuns la cazuri extreme în care au existat tentative de sinucidere”, a spus Gilbert.

Prea devreme pentru un „Fitbit pentru creierul tău”?

Pentru oamenii care folosesc interfețele creier-calculator pentru a-i ajuta cu anumite probleme medicale, este de sine înțeles că tratamentul va avea un efect psihologic pozitiv. Dar când vine vorba de cipurile pentru uz general, există mult mai multe îngrijorări legate de dezavantajele pe care le presupune această tehnologie.

Pe măsură ce tehnologia se îmbunătățește, ne apropiem tot mai mult de viziunea lui Musk: Fitbit pentru creierul tău. Dar există motive să rămânem precauți. La urma urmei, este foarte ușor să devii dependent de telefonul tău, dar cu atât mai ușor va fi să devenim complet captivați de dispozitivul conectat direct la creierul nostru.

Dacă cipul din creier poate schimba trăsături fundamentale ale personalității, poate că aceste companii, precum Neuralink, nu ar trebui să se grăbească să le implanteze în capul oamenilor.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri