TIMBRUL DE MEDIU. Taxe zero pentru mașini electrice, puncte de încărcare puține

Data publicării:
28012013 20timbru 20eco-46332

Specialiştii din domeniu spun că pe străzile noastre vedem acum doar 20 de maşini hibrid și cel mult 10 electrice. Ar putea fi şi mai multe, spun dealerii auto, cu o condiţie.

„Trebuie ajutat acest segment cu anumite subvenţii. Acum nu există taxă de înmatriculare pentru vehiculele de genul acesta şi probabil că nu o să existe cu noul timbru de mediu”, a declarat Alexandru Guşetoaia, director de vânzări la Honda Trading România.

Scăderea impozitului sau scutirea de la plata taxelor de parcare ar putea fi, spun specialiştii, argumente importante care ar putea convinge pe unii dintre români să cumpere mașini hibrid sau electrice.

Pe lângă preţ, un alt impediment în achiziţia maşinilor electrice este lipsa punctelor de încărcare. În prezent, în România există doar trei astfel de locuri: două în parcare la Universitate şi unul la sediul Transelectrica.

Lucrurile s-ar schimba şi dacă statul nu intervine, dar într-un timp mult mai lung. Comisia Europeană a anunţat un pachet de măsuri, întins pe şapte ani, pentru crearea staţiilor de combustibili alternativi. Pentru maşinile electrice, în România, sunt prevăzute 10.000 de puncte de încărcare.

„Comisia Europeană crede pe bună dreptate că, dacă ar exista mai multe staţii de încărcare, ar creşte şi vânzările de automobile care folosesc electricitatea şi preţul acestora s-ar diminua”, a declarat Mihai Roşioru, ofiţer de presă la Reprezentanţa Comisiei Europeane în România.

Potrivit specilaiștilor, la masinile electrice costurile de exploatare sunt de aproximativ un euro pe zi. Cât despre maşinile hibrid, vorbim de eficienţă, de consum scăzut, mai ales într-operioadă în care preţul carburanţilor creşte, şi de emisii mici de dioxid de carbon.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”