Succesul Skoda, sămânță de scandal în grupul VW: Să mutăm producția în Germania

Data publicării:
skoda

Managerii Volkswagen sunt îngrijorați că Skoda a început să „fure” clienții brandului german și solicită mutarea producției companiei din Cehia în Germania și creșterea costurilor de licențiere pentru tehnologii.

Vânzările Skoda au crescut semnificativ în ultima perioadă, iar constructorul ceh a devenit al doilea cel mai profitabil brand din cadrul Grupului Volkswagen după Porsche, scrie Automarket.ro.

Ca urmare a pierderilor suferite în urma scandalului Dieselgate, Volkswagen este nevoită să reducă costurile, iar în acest sens a conceput deja un plan de concedieri inclusiv în Germania. Problema este agravată de faptul că unele uzine Volkswagen din Germania nu mai lucrează la capacitate maximă, ca urmare a scăderii cererii pentru anumite modele.

Problema a fost remarcată inclusiv de sindicatele muncitorilor Volkswagen, care propun și două soluții prin care Skoda să nu mai beneficieze de aceste avantaje. Astfel, sindicatele propun ca Skoda să mute o parte a producției la uzinele Volkswagen din Germania unde producția este în scădere, dar și ca producătorul ceh să plătească taxe de licențiere mai mari pentru tehnologiile din cadrul Grupului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Țepe” cu apartamente pe litoral! Metrul pătrat în Mamaia Nord sare de 2.500 euro și surpriză: nu mai cumpără...
Digi FM
Ce pensie alimentară primește Ioana Ginghină de la Alexandru Papadopol pentru fiica lor, după divorț: „Nu pot...
Pro FM
Ce se știe despre fostul soț al cântăreței Sia. Cei doi au divorțat la mai puțin de un an de când au devenit...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Oligarhul moldovean Veaceslav Platon, cerere de eliberare pe cauțiune la Londra. Ce decizie au luat...
Newsweek
Creșterea a sute de mii de pensii blocată. Instanța dă termene de judecată la un an de zile DOCUMENT
Digi FM
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe. Ce a declanșat situația
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile