Mașinile vechi de pe străzile României determină Guvernul să anunţe o nouă taxă auto

Data actualizării: Data publicării:
masini pe strada sosea

Niciodată nu au fost atât de multe maşini vechi pe şoselele noastre. Un milion de vehicule la mâna a doua au fost numărate anul trecut de poliţiştii de la înmatriculări. Iar la trei sferturi dintre ele, vânzătorii păcăleau cumpărătorii cu date trucate despre kilometri şi avarii, conform unui site de specialitate.

Mai mult de jumătate dintre maşinile înmatriculate anul trecut au fost aduse din străinătate. Românii consideră că automobilele conduse, spre exemplu, de nemţi sunt mult mai îngrijite. Însă, datele datele oferite de o platforma online, care adună informaţii despre istoricul autovehiculelor de la instituţii oficiale, par să demoleze veşnica poveste a vânzătorilor ce spun că maşinile la mâna a doua au fost conduse de pensionari sau medici grijulii.

Multe vin din Germania, dar nu e asa, sunt transferate în Germnaia și cumpărate de acolo, pentru ca românului îi place să cumpere o maşină care vine de acolo, dar marea majoritate vin din Belgia, Franța și Olanda și sunt cumpărate de acolo, importate în Germania și vândute de acolo”, spune Razvan Pavel, manager firma de verficari auto.

Doar 10 la sută dintre cumpărătorii de autovehicule şi-au verificat mai întâi achiziţiile.

Cel mai des clienţii investighează Volkswagen, iar concluziile sunt că în jumătate dintre cazuri kilometrajul a fost dat înapoi ori au fost descoperite daune despre care vânzătorul nu scosese un cuvânt. Pe locul doi este BMW, iar pe trei Audi. În acest ultim caz apar probleme de istoric la 72 de procente dintre vehiculele verificate. Dacă vorbim despre Opel şi Skoda ponderea maşinilor cu probleme descoperite de platforma despre care vorbim este de aproape 60 la sută.

Iată ce spun șoferii:

„Cu prima pe care am luat-o am avut o problemă, tot din cauza seriei de pe caroserie. A doua masină chiar m-am dus şi am verificat-o”.

„Cartea service contează cel mai mult. Când are ultima verificare, câţi kilometri are la ultima verificare”.

Creşterea numărului de autoturisme la mâna a doua determină Guvernul să anunţe o nouă taxă de poluare pe care o vor plăti toţi şoferii, indiferent dacă au achitat vreo formă anterioară. Valoarea ei ar urma să fie cuprinsă între 50 şi 200 de euro.

CITIȚI ȘI:

Încă o taxă pentru șoferi. Autoritățile vor să descurajeze importurile de autovehicule second-hand

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri