Piaţa auto de maşini noi a scăzut cu 26% în prima jumătate de an, ceea ce înseamnă că vânzările au fost mai mici cu 15.000 de maşini. La un preţ mediu de 10.000 de euro, căruia îi corespunde o taxă pe valoare adăugată de 2.400 de euro, rezultă o pierdere de circa 36,4 milioane de euro.
Pentru că Executivul nu a reuşit nici până acum să reglementeze comerţul cu maşini second-hand, pierderile la bugetul de stat numai din neîncasarea TVA sunt uriaşe.
În primele şase luni s-au înmatriculat peste 100.000 de maşini second-hand. La un preţ mediu de 6.900 de euro, TVA-ul ar fi însemnat 1.550 de euro. Numai din această taxă statul ar fi trebuit să încaseze aproape 155 de milioane de euro.
Din neîncasarea TVA pe autoturisme, statul a pierdut în primele şase luni peste 190 de milioane de euro. Dealerii auto susţin că la situaţia dezastruoasă din piaţa auto a contribuit şi Guvernul, prin bâlbele repetate cu privire la taxa auto şi la Programul Rabla.
Pentru acest an, reprezentanţii companiilor auto se aşteaptă la noi scăderi ale vânzărilor. Statul a vrut să dea industriei de profil o mână de ajutor, dar a ieşit exact pe dos. Dealerilor auto au avut în faţă două bariere. Prima a fost taxa auto, schimbată în timbru de mediu, care a favorizat importul de rable. A doua barieră a fost întârzierea fără precedent a Programului Rabla. În acest condiţii, strategia de business a dealerilor se învârte în jurul unui singur cuvânt: supravieţuire.
În ultimii cinci ani, 25% dintre dealerii auto din România au dispărut. Acum doar 300 de companii se bat pe o piaţă auto de cinci ori mai mică decât înainte de criză.