Renault şi KIA vor fi cei mai afectaţi producători auto, dacă i se impun sancţiuni dure Rusiei

Data publicării:
renault sigla

Rusia a reprezentat anul trecut 8% din totalul vânzărilor Renault, excluzând brandurile ruseşti, cel mai ridicat procentaj în rândul companiilor auto străine, potrivit unui articol din Bloomberg, citat de Mediafax.

Pe poziţia a doua se află compania sud-coreeană KIA, cu 7,2% din vânzări pe piaţa din Rusia, iar locul al treilea este ocupat de Hyundai, cu 3,8%.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, este acuzat de UE şi SUA că a susţinut, inclusiv prin trimiterea de trupe, secesiunea regiunii ucrainene Crimeea şi alipirea ulterioară la Rusia.

Economia Rusiei, deja fragilă, ar putea intra în recesiune odată cu retragerea capitalurilor străine, a avertizat firma de cercetare Capital Economics. Declinul ar putea fi şi mai puternic dacă Uniunea Europeană şi SUA adoptă sancţiuni mai dure pe lângă restricţiile la călătorie şi îngheţarea de active în cazul unui număr restrâns de oficiali ruşi şi ucraineni.

„Rusia ar putea deveni o problemă. În privinţa expunerii directe, Renault are probabil cea mai mare dependenţă, iar piaţa rusească este foarte profitabilă pentru ei. Ar avea un impact semnificativ asupra câştigului”, a declarat Sascha Gommel, analist la Commerzbank.

Piaţa auto din Rusia a scăzut cu 4% în primele două luni ale anului, după ce anul trecut a consemnat o contracţie de 5,5%, la 2,78 milioane de unităţi. Între 2010-2012, vânzările auto din Rusia au înregistrat o creştere medie anuală de 27%.

Pe cea mai mare piaţă auto din Europa, Germania, vânzările s-au situat anul trecut la 2,95 milioane de maşini. Rusia are o populaţie de 142 milioane de locuitori, iar Germania de 80 de milioane.

Capacitatea unor producători auto cu fabrici în Rusia, precum Renault, de a rezista unui embargou ar depinde de măsura în care componentele necesare sunt produse locale, situaţie în care ar evita diferenţele de curs valutar şi perturbările de aprovizionazre, a afirmat Kristina Church, analist la Barclays Bank.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
JD Vance: „Pur și simplu urăsc să tot salvăm Europa”. Mesajele private ale oficialilor americani care au...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa