Grupul PSA, proprietarul mărcilor Peugeot, Citroen, DS și, începând din acest an, și al Opel, a anunțat lansarea primelor aplicații online din Europa de vânzare a mașinilor, informează Profit.ro.
PSA Group a creat și lansat pe piață aplicații dedicate Peugeot și Citroen care permit cumpărarea unui automobil în câteva click-uri. Este vorba despre Peugeot Webstore și Citroen Carstore, care au la bază experiența acumulată în proiectele lansate deja. Acestea funcționează în regim mixt, digital și fizic, cu o parte a achiziției online și finalizarea acesteia în showroom.
Funcționarea celor două site-uri pentru cumpărarea de mașini online cuprinde o simulare a finanțării, selecția mașinii și finalizarea achiziției, după caz, online sau la showroom.