Sub titlul „Două perechi de încălțări”, clubul automobilistic ACE a publicat în revista destinată membrilor „Lenkrad” (ediția 10/18), efectuat împreună cu clubul automobilistic ARBÖ din Austria și cu organizația de experți GTÜ, rezultatele testului efectuat cu anvelopele de iarnă și all season.
Astfel, câștigătoarele au fost modelele de anvelope de la Continental, WinterContact TS 860 și AllSeasonContact. Fiind unicele modele de acest tip din cadrul testului, acestea au primit calificativul cel mai înalt, respectiv „foarte recomandat”. Redacția a testat noile modele de anvelope de iarnă și trei modele de anvelope all season, de dimensiunea 185/65 R 15. Anvelopele testate au provenit de la producători europeni, americani și asiatici, iar vehiculul de testare a fost un Opel Corsa.
În cazul anvelopelor de iarnă, cele de la Continental au obținut cele mai multe puncte din evaluare, la toate criteriile relevante pentru siguranță, ca de exemplu circulația pe carosabil pe timpul iernii, pe carosabilul umed și uscat. Anvelopele WinterContact TS 860 s-au clasat primele din test inclusiv la evaluarea economică.
AllSeasonContact de la Continental a obținut de asemenea primul loc pentru anvelopele all season. „Conti a dat lovitura cu AllSeasonContact. Acesta este convingător pe zăpadă și stăpânește pistele umede”, a concluzionat redacția. Cu toate acestea, anvelopele all season rămân un compromis; cele mai bune rezultate le oferă anvelopele specializate pentru vară și iarnă”, au menționat specialiștii.