Mercedes Marco Polo este vehiculul ideal pentru o familie pasionată de drumeții. Patru persoane încap în maşina luxoasă, dotată cu tot ce este necasar în timpul unei campări.
Plafonul extensibil oferă posibilitatea ocupanților să se miște în picioare, în special atunci când se folosește bucătăria. În interior, automobilul dispune de măsuță, ventilatoare electrice, chiuvetă, plită cu două ochiuri și ladă frigorifică. Nu lipsesc nici perdelele retractabile, de culoare închisă, pentru a asigura ambianța necesară pentru odihnă.
Bancheta din spate poate fi tranformată într-un pat pentru una sau două persoane, doar prin apăsarea unui buton. Nu lipsesc nici pernele. Acestea sunt gonflabile, iar dacă nu sunt folosite se pliază lateral. Masa unde este servită mâncarea poate primi cu ușurință patru persoane, iar ca să fie înlesnit acest lucru, scaunul șoferului se rotește 180 de grade.
Marco Polo este disponibil în două variante de echipare. Cea mai accesibilă este Marco Polo Activity, la un preț de pornire de 39.000 de euro, iar opțiunile sunt limitate. Și motorizările sunt modeste - este vorba de un diesel de 1,6 litri cu două versiuni de putere - 88, respectiv 114 cai-putere.
A doua variantă este dedicată clienților pretențioși. Aceasta pornește de la 55.000 de euro, oferă o listă bogată de opționale și vine cu trei versiuni de motorizare turbodiesel care dezvoltă 136, 163 sau 190 de cai-putere.
Pentru a afla mai multe informații din lumea auto, urmăriți în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30, emisiunea „La Volan", prezentată de Ana Cristina Călin.