Mașini cu risc de incendiu, chemate în service Data publicării: 19.05.2016 20:31 Embed Incendiu în Rădăuți în dimineața de Paște, pornit de candele aprinse Județul cu 400 de cuiburi de berze. Imagini spectaculoase din comuna în care aproape fiecare stâlp e „acasă” pentru zeci de înaripate400 de cuiburi de berze completează, an de an, peisajul primăvăratic în județul Covasna. În comuna Reci, de exemplu, aproape fiecare stâlp e „acasă” pentru câte o familie de înaripate. Și, pentru că de-a lungul timpului, cuiburile lor au avut de suferit, oamenii au venit în ajutorul păsărilor și le-au înlocuit. „Au locul lor, cum avem noi casa noastră”, spun oamenii care se bucură în fiecare primăvară de revenirea berzelor. Podul suspendat peste Dunăre, de la Brăila, reasfaltat pentru a cincea oară în doi ani Un bărbat s-a urcat pe sediul ICCJ, după anularea hotârârii luate de Curtea de Apel Ploiești. Trei protestatari au fost duși la Poliție Destinații de vacanță fără aglomerație pentru 1 mai. Ce poți face dacă ajungi în Brașov, Iași, Timișoara sau Târgu Jiu Una dintre mașinile folosite de Papa Francisc la vizita din 2019 în România, donată bolnavilor din Timiș Pregătiri pentru sezonul estival pe litoral. Nouă din 10 locuri de cazare în Vama Veche, ocupate în vacanța de 1 mai Arborii exotici care au câștigat pariul cu vremea capricioasă din România Un judecător a decis să aducă „turul 2 înapoi”: Curtea de Apel Ploiești contrazice CCR și ICCJ. Hotărârea nu este definitivă Potrivit companiei, este vorba despre riscul crescut de incendiu la acest model, astfel încât vor fi înlocuite rezistenţele de la sistemul electric al automobilelor. Problemele de supraîncălzire au fost identificate încă din luna decembrie. Etichete: masini pericol video opel incendiu vauxhall Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News Top Citite 1 Viktor Orban spune că Donald Trump i-a sugerat să retragă Ungaria din Uniunea Europeană... 2 Președintele Donald Trump într-un interviu pentru Time: „Crimeea va rămâne sub control... 3 Ce urmează după decizia judecătorului de la Ploiești. Zegrean: „Două lucruri se pot... 4 Un stat din SUA a depășit PIB-ul Japoniei și a devenit a patra putere economică mondială 5 Cine este judecătoarea pensionară care și-a învățat urmăritorii pe TikTok să atace...
Județul cu 400 de cuiburi de berze. Imagini spectaculoase din comuna în care aproape fiecare stâlp e „acasă” pentru zeci de înaripate400 de cuiburi de berze completează, an de an, peisajul primăvăratic în județul Covasna. În comuna Reci, de exemplu, aproape fiecare stâlp e „acasă” pentru câte o familie de înaripate. Și, pentru că de-a lungul timpului, cuiburile lor au avut de suferit, oamenii au venit în ajutorul păsărilor și le-au înlocuit. „Au locul lor, cum avem noi casa noastră”, spun oamenii care se bucură în fiecare primăvară de revenirea berzelor.
Un bărbat s-a urcat pe sediul ICCJ, după anularea hotârârii luate de Curtea de Apel Ploiești. Trei protestatari au fost duși la Poliție
Destinații de vacanță fără aglomerație pentru 1 mai. Ce poți face dacă ajungi în Brașov, Iași, Timișoara sau Târgu Jiu
Una dintre mașinile folosite de Papa Francisc la vizita din 2019 în România, donată bolnavilor din Timiș
Pregătiri pentru sezonul estival pe litoral. Nouă din 10 locuri de cazare în Vama Veche, ocupate în vacanța de 1 mai
Un judecător a decis să aducă „turul 2 înapoi”: Curtea de Apel Ploiești contrazice CCR și ICCJ. Hotărârea nu este definitivă