Primul eveniment auto major al anului a prilejuit o adevărată desfăşurare de concepte şi de dezvăluire a viitoarelor direcţii pe care le vor apucă diverşi producători auto de nivel mondial. Nissan n-a făcut excepţie de la regulă şi s-a prezentat la Detroit alături de un prototip care nu este altceva decât avanpremieră unui model de serie care urmează să fie lansat cel mai probabil în 2015.
Conceptul a fost denumit simplu, Sport Sedan, iar acesta a atras atenţia asistenţei prin aspectul frontal în formă de V, grilă frontală şi farurile cu tehnologie LED. Tot la exterior, au atras atenţia şi jantele din aliaj de 21 inci, în timp ce interiorul merge pe tapiţerie din piele, dar şi pe accente de sportivitate date de inserţiile metalice şi de volanul de acelaşi gen.
Niponii au aşezat sub capotă lui Sport Sedan un motor pe benzină cu 6 cilindri în V, cu o capacitate de 3,5 litri şi o putere cu puţin peste 300 de cai. Transmisia este realizată printr-o cutie cu variaţie continuă.