GALERIE FOTO. Audi A3 primeşte un facelift discret și motor turbo de un litru și 115 CP

Data publicării:
04audi 1
10audi
10audi

Audi a decis să împrospăteze cea de-a treia generaţie a modelului A3 cu un facelift, însă constructorul german păstrează tradiţia recentă şi introduce doar schimbări mai degrabă minore.

La nivel de design, Audi A3 facelift se remarcă faţă de predecesorul său prin forma uşor diferită a blocurilor optice, care în standard sunt Xenon, dar pot fi comandate şi în varianta LED. De asemenea, grila este acum mai colţuroasă, în stilul implementat pe Audi A4, iar barele de protecţie de pe faţă şi spate au fost uşor redesenate.

Faceliftul se aplică în cadrul tuturor versiunilor disponibile pentru Audi A3.

Din punct de vedere tehnic, Audi profită de acest fecelift pentru a introduce pe A3 o nouă motorizare de bază: o unitate de propulsie turbo de 1 litru cu trei cilindri care furnizează 115 CP. De asemenea este introdusă unitatea turbo 2.0 cu patru cilindri care generează 190 CP.

Fanii motoarelor diesel au de asemenea de unde alege datorită propulsorului turbo de 1,6 litri şi 110 CP, în timp ce motorul turbo 2,0 cu patru cilindri de pe versiunea de performanţă Audi S3 are 310 CP, cu 10 CP mai mult decât până acum.

Cutia de viteze standard este manuală cu șase trepte, însă există opţional şi o cutie S tronic cu dublu ambreiaj cu 7 trepte, iar transmisia este frontală sau integrală.

Audi A3 facelift include şi noi sisteme de siguranţă, inclusiv protecţie predictivă pentru pietoni şi o funcţie care te avertizează de apropierea altor maşini atunci când ieşi dintr-un loc de parcare. În plus, pe distanţe scurte, în cadrul sistemului de asistenţă în trafic, este disponibil un sistem care virează maşina în mod autonom până la viteze de cel mult 64 km/h. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...