Compania Ford recheamă în fabrică 1,4 mașini din America de Nord, din cauza unor probleme la volan, care i-ar putea face pe șoferi să piardă controlul asupra mașinii. Potrivit ABC News, un avertisment a venit din partea Ford Romania, care a afirmat că are cunoștințe despre două coliziuni și o rănire cauzate de această problemă.
Printre mașinile rechemate în fabrică se numără modele Ford Fusion și Lincoln MKZ din 2014 și 2018. Compania Ford a declarat că principala problemă este reprezentată de șuruburile cu ajutorul cărora este fixat volanul. Acestea se slăbesc în timp, iar volanul devine instabil, făcându-i pe șoferi să piardă controlul asupra mașinii.
Compania va înlocui șuruburile respective cu unele mai lungi și mai rezistente. Proprietarii mașinilor cu probleme vor primi o înștiințare pe e-mail, până pe 30 aprilie.
Dintre cele 1,4 milioane de mașini rechemate în fabrică, 1,3 milioane sunt din SUA, în timp ce restul au fost vândute în Mexic și Canada.
Decizia companiei a fost luată după ce U.S. National Highway Traffic Safety Administration a deschis o investigație pentru a afla de ce volanele mașinilor Fusion cădeau pur și simplu. Investigația a fost deschisă în urma a trei plângeri, inclusiv din România, dar și una din Georgia, unde un șofer a spus că s-a trezit cu volanul mașinii sale Ford Fusion în poală, când a vrut să cotească și să intre într-o benzinărie.