BUSINESS CLUB. Ford Craiova lucrează cu întreruperi

Data publicării:
frd

Asamblarea este sistată timp de 5 zile în martie şi alte 3 în aprilie, după ce de la începutul anului deja s-au adunat 6 zile nelucrate la secţia de operaţiuni vehicule.

În total sunt 14 zile în care ar fi ieşit pe porţile fabricii aproape 5.200 de B.max cu o valoare cumulată de peste 76 de milioane de euro. Însă divizia de motoare va merge în ritm normal.

Din septembrie anul trecut, la Ford Craiova producţia a fost sistată lună de lună. La finele lui 2013, angajaţii aveau 40 de zile pierdute la activ, zile în care au primit doar 80% din salariu.

Salariul mediu la uzina de la Craiova este de circa 400 de euro pe lună. Este cu aproape 40% mai scăzut decât la Dacia, acolo unde se lucrează în trei schimburi, iar producţia este la capacitate maximă.

În lipsa unui încărcări serioase a producţiei la Craiova, angajaţii nu vor avea pe ce să-şi bazeze o cerere de majorarea a salariilor.

Pe termen lung, situaţia se poate îmbunătăţi. Este posibil ca, din 2017, producţia de Ford Fiesta să fie transferat de la Koln. La uzina respectivă Ford vrea să desfiinţeze schimbul de noapte care respupune costuri suplimentare de 500 de euro pe angajat. O suma cu care, în acest moment înseamnă mai mult decât salariul mediu de la Craiova.

În 2013, grupul american a avut pierderi de 1,2 miliarde de euro la uzinele din Europa şi va trece la noi restructurări. Este în plan inclusiv concedierea a 6.000 de angajaţi din uzinele europene, aproape 8 la sută din total.

Mâna de lucru ieftină din România ar putea produce un Ford Fiesta cu 1.300 de euro mai ieftin decât la Koln.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...