BMW a remediat o deficienţă care le permitea hackerilor să deschidă uşile a 2,2 milioane vehicule

Data publicării:
muzeul BMW mfax

Problema, descoperită de reprezentanţi ai asociaţiei automobiliştilor germani ADAC, afecta automobile dotate cu softul ConnectedDrive, care foloseşte carduri SIM pentru identificarea utilizatorilor autorizaţi de dispozitive mobile, scrie Mediafax.

Printre modelele care riscau să fie deschise astfel se numără Rolls-Royce Phantom, automobilele Mini şi majoritatea vehiculelor sub marca BMW, între care automobilul electric i3.

Vehiculele au fost produse în perioada martie 2010-decembrie 2014, potrivit ADAC, iar BMW nu are cunoştinţă dacă deficienţa a fost exploatată.

Şoferii se folosesc de softul ConnectedDrive pentru a activa mecanismul de blocare a uşilor şi pentru servicii precum informaţii în timp real privind traficul, divertisment online şi utilizarea aerului condiţionat.

Riscul de securitate apărea la transmiterea datelor, potrivit BMW. În ultimii ani, experţii în securitate cibernetică au criticat industria auto pentru că nu a făcut mai mult pentru a securiza comunicaţiile interne ale vehiculelor cu funcţii conectate la reţele.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri