Biziday. Volkswagen își răscumpără mașinile

Data publicării:
SIGLA VOLKSWAGEN - GettyImages-488940080

În încercarea de a-şi spăla imaginea în faţa clienţilor, cei de la Volkswagen caută soluţii pentru a limita efectele scandalului privind normele de poluare. La nivel european, conducerea grupului auto se gândeşte chiar să răscumpere maşinile care poluează mai mult decât este trecut în cartea maşinii. Este vorba despre 800.000 de maşini, dintre care 100.000 au motorizări pe benzină.

Nu doar că numărul este mare, dar maşinile implicate în scandal au în medie cam trei ani vechime. Cu alte cuvinte, valoare de piaţă este una foarte mare ceea ce înseamnă că Volkswagen va mai cheltui multe miliarde de euro pentru acest program. Potrivit datelor publicate de Financial Times, suma totală ar trebui să se ridice la 12 miliarde de euro, cu un cost mediu de 15.000 de euro pentru fiecare maşină în parte. Doar că grupul auto a pus deoparte pentru acest program doar două miliarde de euro, adică 2.500 de euro pe maşină. De fapt, constructorul s-a oprit la două miliarde pentru că nu se aşteaptă ca toţi proprietarii să renunţe la maşinile lor, ba mai mult, speră ca, odată resetat softul maşinii, problema poluării să fie parţial rezolvată.

În plus, grupul auto este dispus să cumpere maşina doar dacă diferenţa dintre noxele specificate în cartea tehnică şi cele reale este mai mare de zece la sută.

Scandalul emisiilor se resimte direct în vânzările companiei. Doar luna trecută, vânzările au scăzut cu peste cinci la sută. Una dintre cele mai mari scăderi a fost raportată chiar în Germania, acolo unde au fost vândute mai bine de trei milioane de modele Volkswagen, Audi şi Skoda dintre cele cu probleme.

La nivel mondial însă, numărul maşinilor cu probleme se ridică la 11 milioane.

În primă fază, Volkswagen a făcut provizioane de 6,5 miliarde de euro pentru cheltuielile generate de rechemările în service, însă costurile totale s-ar putea ridica la peste 30 de miliarde. Peste această sumă s-ar putea adăugă o amendă de alte 18 miliarde de euro pe care Volkswagen riscă să o primească din partea agenţie pentru protecţia mediului din Statele Unite.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri