Alexandru Mironov, scriitor de SF și realizator Digi World, a spus că și-ar dori să călătorească în capsula rachetei dezvoltate de Blue Origin, companie deținută de miliardarul Jeff Bezos. Scriitorul a declarat, la Digi24, că prețul de 28 de milioane de dolari plătit pentru a putea călători 3 minute în spațiu este dovada că investițiile în industria cosmosului pot aduce câștiguri foarte mari.
“Bineînțeles, fără discuție. Cunosc cel puțin 1000 de persoane care ar zice da, ca și mine, imediat. Numai faptul că vezi pământul în rotunjimea lui de la distanța asta mare, numai faptul că ți se confirmă tot ceea ce ai învățat și că superbul Univers este în fața ochilor tăi merită totul.
Face istorie și este un moment în care se demonstrează că 1 dolar investit în industria cosmosului, care e pe cale să se construiască acum, aduce 16 dolari în loc, deci 1600% câștig. Cea mai mare afacere a viitorului apropiat este asta. Gândiți-vă la sute de mii de locuri de muncă în care lume foarte dibace la minte se va implica și la tot ceea ce asta va aduce după ea. Va fi o trenă lungă de realizări, dincolo de plăcerea unora.
Cei doi frați Bezos și câștigătorul la loterie știu să-și facă și ei foarte bine reclamă pentru ceea ce fac. Veți vedea că acțiunile la companiile lor vor crește imens. Dar sunt și conștienți că e nevoie să dea la maximum un exemplu.
Am intrat în cu totul altă eră. Noi nu ne dăm seama, dar toate s-au schimbat în jurul nostru.
Am venit alaltăieri din Africa de Sud. E cu totul și cu totul alt continent decât acum 20 de ani când am fost, pentru că lumea a intrat în noul veac. Aici suntem noi homo sapiens.
„Marea dispută China – SUA abia acum demarează”
Concluzia cea mai clară care se trage din întâlnirea lui Biden cu UE și cu ceilalți este că marea dispută China – SUA abia acum demarează și ea va fi de natură tehnologică. Deci nu se va trage niciun foc de armă. Foarte deștepții dintr-o parte și foarte deștepții din alta se vor lupta pentru a-și dezvolta tot felul de unelte în inteligența artificială.
De altfel, vă atrag atenția că în jurul planetei Marte se învârte o navă chineză și una americană. Ăsta este viitorul. Mame din viitor, dați-vă copiii la școală, că merită”, spus Alexandru Mironov.
Citește și: Mircea Geoană: Riscăm ca avantajul tehnologic al NATO să fie oarecum în erodare. China investește în fuziunea dintre stat și privat
Un milionar rămas până în prezent anonim a plătit 28 de milioane de dolari pentru a-l însoţi pe miliardarul Jeff Bezos în primul zbor de turism spaţial la bordul unei rachete dezvoltate de Blue Origin, companie deţinută de Bezos.
Acesta va fi însoțit de fondatorul Amazon, fratele său, Mark, şi încă un turist spaţial a cărui identitate nu a fost dezvăluită.
Suma de 28 de milioane de dolari va ajunge la o fundaţie creată de Blue Origin pentru încurajarea tinerilor să se dedice profesiilor ştiinţifice.
Capsula rachetei, dotată cu opt hublouri, poate găzdui cel mult şase persoane. Racheta va fi lansată dintr-un deşert la vest de Texas şi capsula se va separa la o altitudine de 75 de kilometri, continuându-şi traiectoria până la depăşirea altitudinii de 100 de kilometri, limita între atmosfera terestră şi spaţiu.
Turiştii spaţiali de la bordul rachetei vor putea apoi pluti în imponderabilitate timp de aproximativ trei minute şi privi curbura Terrei. În acest timp, racheta va coborî pentru o aterizare verticală şi capsula va iniţia la rândul ei o coborâre spre Terra, unde înaintea aterizării în deşert va fi frânată de trei paraşute mari şi retrorachete.
Citește și: Obsesia miliardarilor de a ajunge în spațiu
Editor : Alexandru Costea