România cazează o parte din ucrainenii evacuaţi din Israel

Data publicării:
dsu
România, la solicitarea Ambasadei Ucrainei, a asigurat preluarea a 220 de cetăţeni ucraineni evacuaţi din Israel. Foto: DSU

România, la solicitarea Ambasadei Ucrainei, a asigurat preluarea a 220 de cetăţeni ucraineni evacuaţi din Israel, urmând ca luni un alt transport să sosească pe Aeroportul Internaţional ''Avram Iancu'' din Cluj-Napoca.

''În contextul exacerbării conflictului din Orientul Mijlociu dintre Israel şi palestinieni, România acţionează într-un spirit de solidaritate internaţională, oferind astfel sprijin cetăţenilor ucraineni nevoiţi să fugă din nou din calea războiului. Ca urmare, în această seară (n.r. sâmbătă), la solicitarea Ambasadei Ucrainei în România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului General pentru Imigrări şi al reprezentanţei din România a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), asigură preluarea cetăţenilor ucraineni evacuaţi din Israel'', a transmis Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Astfel, cei 220 de cetăţeni ucraineni care sunt preluaţi vor beneficia de asistenţă medicală asigurată de către personalul specializat din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca), urmând ca o parte dintre aceştia să îşi continue drumul mai departe, iar restul (aproximativ 40-50 persoane) să fie transportaţi în spaţii de cazare temporară, oferindu-li-se un refugiu sigur în aceste momente dificile, precizează DSU.

De asemenea, în data de 16 octombrie, un alt transport cu cetăţeni ucraineni va sosi pe Aeroportul Internaţional ''Avram Iancu'' din Cluj-Napoca.

Cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Avram Iancu" al judeţului Cluj, echipele medicale SMURD vor asigura asistenţă medicală de specialitate acestora. Totodată, autorităţile române vor pune la dispoziţie spaţii temporare de cazare.

''Este important de menţionat că România acţionează în conformitate cu principiile de solidaritate internaţională, sprijinind cetăţenii israelieni, dar şi ucraineni în această perioadă dificilă, demonstrându-şi ferm angajamentul faţă de pace şi stabilitate'', menţionează sursa citată.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Pro FM
Diddy, aflat în închisoare, a vorbit la telefon cu Kanye West: "E tragic. Sunt Puff Daddy în închisoare...
Film Now
Zendaya, acuzată că și-a abandonat sora vitregă: „Am trecut prin cancer și chimioterapie singură, fără niciun...
Adevarul
Tensiunile internaționale cresc după ce China a executat patru cetățeni canadieni
Newsweek
Care pensionari nu iau ajutorul de 400 lei la pensie în aprilie, deși au dreptul legal? Ce pensie au
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine sunt părinții lui Owen Cooper, băiatul care joacă în Adolescence. Oameni simpli și muncitori care fac...
UTV
Andreea Bănică își îngrijorează fanii: „Am plâns ceva...”. Artista, în lacrimi pe rețelele de socializare