Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, este urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu
Primarul Sectorului 3 Robert Negoiță este cercetat de DNA pentru abuz în serviciu, alături de șase foști și actuali șefi din administrația locală, pentru un prejudiciu uriaș, de peste jumătate de miliard de lei. Acuzațiile sunt legate de prelungirea contractului de salubrizare.
ACTUALIZARE 14.30. Robert Negoiță spune că nu a acționat ilegal și dă asigurări că va colabora cu anchetatorii în investigație.
„Este absolut normal și de datoria procurorilor să deruleze investigații și verificări acolo unde există diferite suspiciuni sau nelămuriri referitoare la activitatea din instituțiile din țară. Vreau să asigur, atât organele de anchetă, cât și pe cetățenii sectorului 3, care sunt și beneficiarii serviciilor oferite de Primăria Sectorului 3, de întreaga mea deschidere și colaborare. Concret, în momentul de față, acuzația care se aduce este că a fost prelungit contractul de salubritate ce era în vigoare din anul 1999, dosarul făcând referire la intervalul 2000-2018. Vom demonstra, conform procedurilor legale, că nu am acționat în afara legii sau în vreun mod care să prejudicieze interesele și nevoile comunității sectorului nostru. Trebuie să avem încredere în actul de justiție din România și în faptul că, la final, toate aceste detalii vor fi clarificate și se va concluziona, fără tăgadă, că am procedat corect, cu respectarea procedurilor legale și în interesul comunității,” a anunțat primarul Sectorului 3 pe pagina de Facebook.
Comunicat DNA:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți:
Robert Sorin Negoiță, primar al Sectorului 3 din municipiul București, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave și a unei infracțiuni de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave,
Octavian Ghețu, director executiv la Direcția Economică din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a trei complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave, complicitate la instigare la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave și fals intelectual,
George-Alexandru Manciu, la data faptelor director al Direcției de Utilități Publice din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave,
Irina-Gina Soroceanu, director executiv la Direcția Investiții și Achiziții din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave,
Florentina Pencea, la data faptelor director executiv Direcția Juridică din cadrul Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, cu consecințe deosebit de grave
Mihăiță Marius, la data faptelor secretar al Primăriei Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu,
Elena Petrescu, la data faptelor viceprimar al Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uzurparea funcției cu consecințe deosebit de grave,
Persoană fizică reprezentant al S.C. ROSAL GRUP S.A, sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite cu consecințe deosebit de grave,
Mirela Chetreanu, auditor public extern, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual,
și S.C. ROSAL GRUP S.A., sub aspectul săvârșirii a două complicități la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave.
Faptele reținute ar fi constatate în contextul în care, în perioada anilor 2000-2018, în Sectorul 3 din municipiul București, s-au încheiat 54 acte adiționale la un contract de salubrizare cu S.C. ROSAL GRUP S.A, prin care, fie s-a prelungit contractul, fie s-a mărit valoarea acestuia.
La nivelul Sectorului 3 nu s-ar fi respectat prevederile noii legislații aplicabile actelor adiționale începând cu anul 2001 și până la finalizarea derulării contractului (Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice; O.G. 71 din 29 august 2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local; Legea 101 din 25 aprilie 2006 a serviciului de salubrizare a localităților; O.U.G. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii).
Cu alte cuvinte, în contextul menționat, în loc să fie organizate licitații publice, contractul de salubritate încheiat în anul 1999 a fost prelungit succesiv cu S.C. ROSAL GRUP S.A. (operator nelicențiat din anul 2013 pentru Sectorul 3), prin acte adiționale care au determinat inclusiv creșterea tarifelor de salubrizare.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În realizarea atribuțiilor de serviciu, suspectul Robert Sorin Negoiță ar fi aprobat, întocmit și semnat o serie de acte (Raport de specialitate, Nota de fundamentare, Expunere de motive), iar la 20 noiembrie 2013, pe baza actelor, ar fi prezentat membrilor Consiliului Local al Sectorului 3 regularitatea operațiunii propuse spre votare. Sub pretextul implementării Programului de dezvoltare a sistemului de gestionare integrată a deșeurilor municipale de pe raza administrativă a sectorului 3, suspectul ar fi determinat obținerea votării, de către Consiliul local a unui act care, în realitate, viza prelungirea nelegală a contractului de salubritate cu încă 10 ani.
Actul adițional prin care se prelungea nelegal termenul contractual cu operatorul nelicențiat legal – Rosal Grup S.A a fost ulterior semnat de suspectul Robert Sorin Negoiță.
În plus, la 15 mai 2014, suspectul Robert Sorin Negoiță ar fi încheiat și semnat în mod nelegal, un alt act adițional, fără a-l supune aprobării Consiliului local, prin care s-au crescut frecvențele de realizare a activităților de curățenie a căilor publice cu influență asupra creșterii costurilor operatorului de salubritate Rosal Grup S.A.
Modalitatea de prelungire a contractului inițial de salubrizare printr-o serie de acte adiționale a făcut obiectul unor controale din partea Curții de Conturi, Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice și Consiliului Concurenței.
Aceste controale au constatat încălcări ale dispozițiilor legale, iar ca urmare, autorității contractante (UAT Sector 3) i s-a comunicat obligația de a nu mai prelungi contractul inițial încheiat în 1999 peste termenul de valabilitate de 5 ani stipulat în contract și i s-a recomandat să dispună reorganizarea serviciilor de salubrizare conform noilor prevederi și să atribuie noul contract conform O.U.G. nr. 34/2006, prin licitație.
Încălcările constatate de Curtea de Conturi ca urmare a controlului efectuat la Primăria Sectorului 3 au fost validate de Instanța de contencios administrativ, în cursul anului 2017. Față de această sentință, primarul Sectorului 3 Robert Sorin Negoiță a declarat recurs, dar ulterior a renunțat la judecarea recursului.
Pentru a acoperi retroactiv nelegalitățile prelungirii contractului inițial, funcționarii Primăriei Sector 3 ar fi inițiat un demers juridic prin care, în cursul anului 2018, actele adiționale s-ar fi aprobat retroactiv de către Consiliul local. Ulterior, ar fi fost întocmit un referat, semnat de viceprimarul Elena Petrescu, pe baza unei delegări nelegale făcute de primar, prin care practic s-au șters o parte din obligațiile de plată pe care ROSAL GRUP S.A le avea la Primăria Sector 3. Ulterior, acțiunea a fost validată de auditorul public extern, suspecta Mirela Chetreanu, în Raportul de follow-up din data de 11.10.2019, deși aspectele nu remediau încălcările constatate de Curtea de Conturi.
Prin faptele descrise, la care au contribuit, sub forma complicității, și persoanele menționate din conducerea Primăriei Sectorului 3, s-ar fi creat un prejudiciu total de 578.446.818 lei în dauna Sectorului 3 și un folos necuvenit pentru SC Rosal Grup SA.
Procurorii au solicitat Consiliului Local Sector 3 București să comunice dacă Sectorul 3 se constituie parte civilă în cauză.
Celor nouă persoane fizice și persoanei juridice având calitatea de suspect li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Editor : A.P.
- Etichete:
- dna
- abuz în serviciu
- robert negoita
- primar sector 3
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News