Primăria Capitalei a încheiat contracte de 50 de milioane de euro pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic

Data publicării:
O bulină roşie care avertizează asupra riscului seismic, montată pe o clădire din Bucureşti, fotografiată pe 16 februarie 2023.
Primăria Capitalei a încheiat contracte de 50 de milioane de euro pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. Foto: George Călin/Inquam Photos

Primăria Capitalei a încheiat contracte de 50 de milioane de euro pentru consolidarea de clădiri cu risc seismic prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a declarat Răzvan Munteanu, director executiv al Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, informează Agerpres.

"Începând de anul trecut avem două mari planuri la nivel naţional - Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi Planul Naţional pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. În ambele programe, instituţia noastră a aplicat şi a depus o serie de proiecte - în PNRR am depus pentru imobile în valoare de 60 de milioane de euro şi în prezent avem contracte încheiate în valoare de 50 de milioane de euro, iar pe 3 ianuarie, anul acesta, am depus proiecte în valoare de 120 de milioane de euro, care sunt în evaluare", a spus Răzvan Munteanu.

"Depinde de fiecare dintre noi cât de mult ne putem implica şi cât putem multiplica efortul nostru în consolidare, pentru că, o dată cu apariţia noii legi, nu doar Primăria Municipiului Bucureşti este abilitată să facă consolidare, ci şi primăriile de sector", a a adăugat acesta.

Răzvan Munteanu a mai precizat că în baza de date a Administraţiei Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic sunt circa 2.500 de clădiri încadrate în clasa de risc seismic întâi, doi sau de urgenţă.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri