Exclusiv Colegul neștiut al lui Dumitru Prunariu. Povestea lui Mitică Dediu, cosmonautul pierdut al României

Concurezi într-una dintre cele mai pretențioase, dificile și solicitante competiții desfășurate vreodată pe Pământ, pentru un loc situat acolo „sus”, pe orbita planetei. Te clasezi pe locul doi. Ești, cum s-ar spune, „al doilea pe țară”. Dar ești pe locul secund într-o lume în care a fi primul înseamnă aproape totul, iar al doilea aproape nimic. O lume în care aproape toți au auzit de „primul cosmonaut român Dumitru Prunariu” și aproape nimeni nu a auzit de Mitică Dediu, cosmonautul-cercetător „opțiunea numărul doi” a României în misiunea spațială sovieto-română Soiuz 40, din mai 1981. Documentele arhivei diplomatice a MAE arată că  sovieticii au sugerat primii părții române, în decembrie 1980, ca opțiunea „numărul unu” pentru zborul spațial să fie Dumitru Prunariu, deoarece acesta a manifestat, printre altele, „de la început mai multă insistență” și „a învățat mai repede limba rusă”. După încheierea misiunii, Prunariu a devenit un star, iar Dediu a fost uitat „pe nedrept”, conform membrilor familiei sale.

Maiorul Mitică Dediu râde sigur pe el, ca atunci când știi că ți-a ieșit o glumă bună, cu efect garantat asupra asistenței. De fapt, toată lumea din poză râde (sau cel puțin cei din primele rânduri, care au putut auzi ori s-au prins de poantă), într-una din rarele sclipiri de veselie autentică surprinse de imaginile de arhivă din timpul pregătirilor pentru zborul comun româno-sovietic în spațiu.

Nicio comportare deosebită care să trădeze vreo postură de erou ori vedetă media, cu excepția, poate, a galonatului cosmonaut Alexei Leonov, pe care-l vedem aici detașat în postura de „lider” în uniformă al grupului de cosmonauţi care se pregătesc pentru primul zbor româno-sovietic în spaţiul cosmic.

Este o zi cu adevărat frumoasă, în care îl vedem pe Dediu purtând o pereche de ochelari de soare, costumul de antrenament şi o pereche de pantofi comozi. Celălalt român candidat la zborul cosmic, Dumitru Prunariu, e în adidaşi, în vreme ce Leonid Popov, alt cosmonaut veteran al URSS, demonstrează încă o dată faimoasa obsesie a rușilor față de treninguri și ciudata mixare a acestora cu ceea ce par a fi, de altfel, niște foarte cochete cizme de cowboy.

Dincolo de acest moment de relaxare, competiția era una dură și nemiloasă: doar unul dintre cei doi candidaţi români putea să ajungă să admire planeta de sus, prin hubloul navetei spaţiale.

De ce a ajuns Prunariu opțiunea nr. 1 și Dediu opțiunea nr. 2 a României

Misiunea româno-sovietică Soiuz a făcut parte din programul „Intercosmos”, inițiat de URSS și care presupunea zboruri comune cu „cosmonauți-cercetători” din țările fostului Pact de la Varșovia. Selecţia candidaţilor români a început în aprilie 1977. Iniţial, au fost convocaţi aproximativ 150 de piloţi de avioane supersonice şi de ingineri specializaţi în aviatică. Comparativ, la selecția ESA din acest an, 255 de candidați sunt din România).

Testele medicale au fost atât de severe încât, la finalul lor, toți candidații au fost respinși. Ulterior, cinci candidați au fost rechemaţi la Centrul Medical al Aviaţiei, pentru reluarea testelor. În final, România a trimis în URSS trei candidați pentru continuarea antrenamentelor: locotenentul-major Dumitru Prunariu, căpitanul Cristian Guran şi maiorul Mitică Dediu.

„Cristian Guran a avut niște probleme vestibulare (vertij). Din punct de vedere al pregătirii teoretice era mult mai bun, era top”, își amintește Prunariu. „Terminase electronica, era un specialist foarte bun. Dacă nu ar fi avut acele probleme vestibulare, probabil că ar fi fost un partener pentru mine și un competitor pe cinste”, a spus Prunariu.

Prunariu și Dediu au intrat apoi într-un program de pregătire de trei ani (martie 1978- mai 1981) în URSS, la centrul de pregătire a cosmonauţilor „Iuri Gagarin” de lângă Moscova. Conform unei telegrame trimise în februarie 1980 de ambasadorul român la Moscova din acea perioadă, Traian Dudaș, pregătirea fizică și științifică a celor doi candidați se defășura „în bune condițiuni” în acel moment.

După câteva luni, o altă telegramă venită de la Moscova semnala apariția unor probleme administrative. Cumva, autoritățile comuniste române fuseseră „luate pe nepregătite” și nu reușiseră să rezolve problema „achitării sumelor repezentând costul transportului cu mașina a cosmonauților”, care se ridicau la circa 679 de ruble. De notat că în telegrama din acel moment ambii candidați români la zborul cosmic erau denumiți, oficial, „cosmonauți”.

„Din relatările cosmonauților noștri, țara noastră este singura care nu a achitat sumele respective, fapt care pune într-o lumină nefavorabilă pe tovarășii noștri”

În luna decembrie 1980, o altă telegramă informa conducerea României asupra faptului că sovieticii deja puseseră ochii pe candidatul Dumitru Prunariu.

Examinatorii sovietici au considerat că Prunariu „este mai bun, el a manifestat de la început mai multă insistență, a învățat mai repede rusa”, în vreme ce Dediu „se pregătește sîrguincios, însă rezolvă problemele cu o oarecare întîrziere”.

Șefii centrului de pregătire de lângă Moscova au sugerat părții române ca Prunariu, şi nu Dediu, să fie opțiunea numărul 1 pentru zborul spațial.

O decizie politică: schimbarea numelui de buletin al lui Dediu din „Mitică” în „Dumitru” 

În documentele diplomatice din primăvara lui 1981, înainte de zborul româno-sovietic programat pe 14 mai, începe să fie utilizat numele „Dumitru Dediu”. Explicaţia: autoritățile comuniste deciseseră să-i schimbe numele de botez al lui Dediu din „Mitică” în „Dumitru”.

„Referitor la schimbarea numelui, ştim că a fost o decizie politică, dar nu cunoaştem exact motivul”, a declarat, pentru digi24.ro, Codruţa Dediu, fiica lui Dumitru Dediu.

„Aşa se proceda în acea perioadă. Din cunoştinţele noastre, şi autorităţile din Ungaria au procedat la fel cu unul din candidaţii lor. Probabil, «Dumitru» este un nume mai ferm, mai «cu prestanţă»”, a spus Codruţa Dediu.

Conform unei note cu date biografice din dosarul MAE, Dediu urmase între 1966-1970 cursurile Academiei Militare, Facultatea de tehnică de radioelectronică, la încheierea căreia a obţinut diploma de inginer militar, specializarea radioelectronică. Până în august 1977, când a fost admis în grupul de candidaţi cosmonauţi ai României, a lucrat ca inginer radio şi radiolocaţie bord la Centrul de instrucţie al aviaţiei.

După sugestiile făcute de partea rusă, autorităţile române au luat decizia finală: Dumitru Prunariu avea să fie opțiunea numărul 1, iar Dediu, rezervă. „Bănuiesc că verdictul final s-a dat la cel mai înalt nivel”, a spus Prunariu.

„Nu contest alegerea, dar cred că i s-a făcut o nedreptate”, a spus Codruța Dediu.

Micul moment de panică al lui Prunariu dinaintea zborului. „Taci din gură, ține-ți degetul acolo!”

În anii 1980, a ajunge „rezerva” unui cosmonaut (sau astronaut, în cazul misiunilor NASA) însemna, de cele mai multe ori, ratarea unei ocazii unice și irepetabile în viață: aceea de a zbura în spațiu. Și asta deoarece, atunci, în marea majoritatea a cazurilor, candidații se pregăteau pentru o singură misiune.

În prezent, lucrurile sunt complet diferite. Recent, Agenția Spațială Europeană (ESA) a demarat un concurs care, pe lângă ocuparea a 4-6 posturi principale de astronaut, vizează și alcătuirea unei rezerve „calde” de circa 40-50 de persoane. Din aceștia, agenția spațială poate oricând selecta, la un moment dat, pe cineva gata pregătit să zboare în cosmos.

În mai 1981, în schimb, „rezerva Dediu”, deși avea aceeași pregătire ca astronautul „opțiunea numărul 1” Prunariu, știa că nu va exista, pentru el, o „data viitoare”.

„La noi, nu s-a pus problema efectuării unui nou zbor cosmic în care, de data aceasta, va zbura Dediu. La noi s-a pus problema unui singur zbor cosmic, efectuat pentru fiecare țară în parte, în programul Intercosmos. Cei care au fost dubleuri, au rămas jos și, în momentul în care a plecat echipajul principal, gata, și-au încheiat misiunea”, a explicat Prunariu.

Motivul pentru care, în fiecare misiune, este pregătit în paralel și un echipaj de rezervă este legat de costurile foarte mari ale unui zbor cosmic.

„Dacă - Doamne ferește! - se întâmplă ceva cu unul dintre membrii echipajului principal (răcește, ori și-a scrântit piciorul), atunci trebuie să fie pregătit un al doilea echipaj să-i ia locul și să efectueze acel zbor, care e bine definit”

Cu alte cuvinte, dacă s-ar fi întâmplat ceva cu Dumitru Prunariu înaintea misiunii din 14 mai 1981, locul său ar fi fost luat de Mitică Dediu. Într-un astfel de univers paralel, Dediu ar fi zburat, Dediu ar fi primit toți laurii și ar fi fost decorat cu cele mai înalte ordine ale URSS și ale Republicii Socialiste România, în vreme ce Dumitru Prunariu ar fi fost, eventual, un nume despre care am fi auzit doar în fazele superioare ale emisiunilor de cultură generală de la televizor.

Prunariu a recunoscut că înaintea zborului s-a tăiat la un deget și că a avut „puține emoții”.

„Mi-am crestat un pic degetul, l-am bâgat în mănușă. M-am consultat cu Popov, strict privat, între noi doi: «Taci din gură, ține-ți degetul acolo, că trece oricum, dar n-avem nevoie acuma să creem suspiciuni». Nu cred că pentru așa ceva aș fi fost înlocuit. Aș fi fost înlocuit dacă era vorba despre o chestie mai gravă. Dar n-am declarat, pur și simplu. M-am înțeles cu Popov, el era comandantul, mi-a zis ține-ți degetul așa că oricum o să treacă. Am avut puține emoții, că m-am tăiat și am văzut că curge sânge. Dar nu am făcut public cazul”.

De ce a intrat Dediu într-un con de umbră? Poate fi el considerat „cosmonaut” chiar dacă nu a zburat în spaţiu? Exemplul cosmonauților Ungariei

Prunariu a zburat, iar Dediu a rămas la sol. La întoarcerea acasă, Prunariu a primit, din partea președintelui Nicolae Ceaușescu, titlul de onoare suprem „Erou al Republicii Socialiste România”.

Același Ceaușescu a înmânat ordinul „Tudor Vladimirescu”, clasa I, „maiorului Dumitru T. Dediu, pilot-inginer de aviație în armata Republicii Socialiste România, cosmonaut în echipajul de rezervă, pentru activitatea deosebită desfășurată în cadrul programului de pregătire”.

„I s-a făcut o mare nedreptate”, a declarat, pentru digi24.ro, Codruța Dediu, fiica lui Dumitru Dediu. „Tatăl meu a fost uitat, a intrat într-un con de umbră, nu am înțeles de ce”.

În momentul misiunii Soiuz, Dumitru Prunariu era locotenent-major, iar Dediu maior. Pe 25 octombrie 2000, prin Decretul nr. 422 al Preşedintelui României, comandorul Dumitru Prunariu a fost înaintat la gradul de general de flotilă aeriană. În prezent, Prunariu este general-locotenent cu trei stele, în retragere, în urma Decretului prezidenţial nr. 1032 din 2015.

Dumitru Dediu a murit în 2013 cu gradul de colonel-inginer.

„La noi, Dediu a reacționat foarte negativ. Atunci, când n-a zburat, a fost un sentiment de frustrare foarte mare. A refuzat să dea interviuri, n-a mai vrut să apară în presă”, a spus Prunariu, care a adăugat că a păstrat o relație de prietenie cu Dediu, până la moartea acestuia din urmă, în 2013.

„Îl invitam pe la mine, la agenția spațială, să participe la niște proiecte, îi ziceam: «Mitică, ai calificare, hai, vino, integrează-te, mai apari și tu, doar ai experiență, te-ai pregătit acolo, spune și tu ceva». El spunea «nu, nu, nu, că dacă ai zburat tu, eu nu, nu și nu»”, a declarat, pentru digi24.ro, Dumitru Prunariu.

România îl consideră „cosmonaut calificat” doar pe Prunariu, chiar dacă și Dediu a beneficiat, practic, de aceeași pregătire.

Nu același lucru s-a întâmplat în cazul Ungariei, unde ambii cosmonauți - atât cel principal, cât și rezerva sa s-au bucurat de același statut egal.

„La unguri a fost cu totul altceva. Cei doi care s-au pregătit au avut rezultate similare. Foarte bune amândoi. Amândoi au fost colegi de școală militară, colegi de școală de zbor. Au fost piloți de vânătoare amândoi. Amândoi vorbeau foarte bine rusește. În momentul în care a fost ales unul, probabil s-a dat cu banul. Dar rezultatele lor au fost foarte asemănătoare, foarte apropiate. Și atunci când s-au întors acasă, pe linie militară, s-a stabilit: noi vă considerăm pe amândoi cosmonauți”, a spus Prunariu.

Spre deosebire de români, cosmonauții maghiari au avut aceleași drepturi și s-au bucurat de aceeași acoperire de presă. O posibilă explicație găsim într-o telegramă MAE trimisă de la Moscova din perioada pregătirii misiunii Soiuz.

MAE a informat că rușii, deși îl preferau pe Prunariu, precizau că „rolul hotărâtor”  îl are partea română în această decizie, dar arătau că acest lucru trebuie făcut cu atenție pentru a preveni „situații nedorite”. În documentul MAE este dat exemplul polonezilor, care au schimbat „în ultimul moment” cosmonautul principal, „întrucât nu corespundea din punct de vedere al cadrelor”.

În privința Ungariei, ambasadorul român la Moscova preciza că autoritățile maghiare „au dorit ca în ultimele zile, înainte de lansare, să schimbe numele cosmonautului, ajungându-se la nervozitate întrucât acesta a refuzat”.

„În momentul în care ești pregătit pentru spațiul cosmic, cei care te pregătesc îți spun permanent: gândește-te întotdeauna că trebuie să te pregătești ca și când ai fi tu primul, dar gândește-te mereu că tu vei fi rezerva. Asta trebuie să fie în mintea ta, din punct de vedere psihologic, în momentul în care te pregătești”, a spus Prunariu despre „condiția” astronautului de rezervă.