Persoană cu handicap grav, obligată să se prostitueze în Austria și România. A fost exploatată sexual timp de 10 luni

Data publicării:
femeie agresata sexual
Credit foto: Guliver/Getty Images

Doi bărbați din Constanța au fost reținuți de polițiști pentru că ar fi obligat 4 persoane să se prostitueze. Printre ele se numără și una cu afecțiuni psihice, dar și cu grad accentuat de handicap, de vulnerabilitatea căreia indivizii ar fi profitat din plin. Timp de 10 luni, aceasta ar fi fost exploatată sexual atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul Austriei. Cei doi indivizi sunt cercetați pentru trafic de persoane, proxenetism, dar și deținere de droguri de risc și de mare risc, pentru consum propriu.

"În luna octombrie a anului 2021, unul dintre bănuiți ar fi recrutat, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției, o persoană, speculând starea de vădită vulnerabilitate a acesteia (diagnosticată cu afecțiuni psihice și încadrată în grad accentuat de handicap). În realizarea scopului infracțional, în intervalul octombrie 2021 – august 2022, cei doi bănuiți ar fi transportat și adăpostit persoana vătămată la diferite adrese din România și Austria, în vederea exploatării acesteia", se arată în comunicatul transmis de Poliția Română.

În dosarul deschis pentru trafic de persoane, proxenetism, dar și deținere de droguri de risc și de mare risc, pentru consum propriu, polițiștii au făcut și 5 percheziții domiciliare în județul Constanța.

"De asemenea s-a reținut că, în perioada noiembrie 2017 – septembrie 2022, cei doi bărbați ar fi determinat 4 persoane să practice prostituția pe teritoriul României și Austriei și ar fi înlesnit activitatea acestora, prin identificarea și închirierea de locuințe, postarea de anunțuri pe internet, racolarea clienților, transportarea și protecția acestora, obținând sume de bani din activitatea desfășurată. În perioada iulie 2021 - februarie 2022, bărbații ar fi obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției, de către 4 persoane vătămate.", transmit reprezentanții Poliției.

În urma audierilor, procurorii au decis ca cei doi bărbați să fie reținuți și propuși pentru arestare preventivă. 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri