Patru bărbaţi din Neamţ sunt cercetaţi pentru braconaj, după ce au împuşcat un cerb evaluat la peste 6.000 euro

Data publicării:
cerb in zapada
Imagine ilustrativă. Foto: Getty Images

Patru bărbaţi din Neamţ sunt cercetaţi de către poliţiştii harghiteni pentru infracţiuni de braconaj cinegetic, transport de vânat dobândit în mod ilegal, uz de armă letală fără drept şi complicitate la aceste acţiuni ilegale, în maşina cu care se deplasau aceştia fiind descoperit un cerb împuşcat, evaluat la peste 6.000 euro.

Biroul de Presă al IPJ Harghita a informat că, duminică dimineaţa, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Gheorgheni au intervenit pe DN 12C, unde au identificat un grup de bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 35 de ani, toţi din comuna Pângăraţi, judeţul Neamţ.

Aceştia se deplasau spre Lacul Roşu şi la controlul asupra lor au fost găsite "o armă de vânătoare, cartuşe cu glonţ, lanterne, cuţite şi saci de rafie - echipamentul specific unei activităţi ilegale de braconaj".

De asemenea, în autovehiculul acestora a fost descoperit un exemplar de vânat, un cerb comun evaluat la peste 6.000 de euro, precizează sursa citată de Agerpres.

Ancheta a fost preluată de către specialiştii Serviciului Arme Explozibil şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Harghita, iar cei patru bărbaţi sunt acum cercetaţi într-un dosar penal, pentru comiterea infracţiunilor de braconaj cinegetic, transportul vânatului dobândit din braconaj, uz de armă letală fără drept şi complicitate la infracţiunea de braconaj.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...