Video Pățania unui turist aflat în vacanță la Brașov: "Ca să stau în picioare la duș, trebuie să scot capul afară, pe geam. Ce ziceți?"

Data publicării:
colaj dus cu capul pe geam
Sursa colaj: capturi TikTok / Sorin Constantinescu

Un turist român ajuns la munte în weekend, la Brașov, a făcut haz de necaz când a văzut condițiile de cazare. Ca să poată face duș în picioare, bărbatul a fost nevoit să scoată capul pe geam. Videoclipul postat pe TikTok i-a adus mii de aprecieri și sute de comentarii, în care internauții se amuzau de situație.

Bărbatul a fost cazat într-o cameră la mansardă. Din cauza înclinației tavanului, pentru a face dus în picioare, singura soluție a fost să-și scoată capul pe geamul montat în acoperiș. Turistul a ironizat situația și a realizat un videoclip chiar de la duș.

@sorinconst

 

♬ original sound - Sorin Constantinescu

"Nu vă speriați! Sunt la cazare, la Brașov. Ca să stau în picioare la duș, trebuie să scot capul afară pe geam. Ce ziceți ce cazare faină mi-a rezolvat Vlad. Deci sunt în baie, în vană cu picioarele și capul afară, că altfel nu poți să stai în picioare. Aoleu! Aoleu! Ce să facem?!", a spus bărbatul în postarea devenită virală pe TikTok.

Videoclipul a adunat aproximativ 16.000 de aprecieri și peste 800 de comentarii, în care internauții se amuzau de situație:

"A fost gândit așa ca să se încălzească apa în cadă pe timpul zilei"

"Vlad a vrut să vedeți perseidele!"

"Dacă plouă, mai economisesc și apă la duș"

"Măcar vă puteți bucura de peisaj chiar si la duș", sunt doar câteva dintre comentariile de la postare. 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri