O ursoaică și puiul ei au fost împușcați pe o stradă din Odorheiu Secuiesc

Data publicării:
ursi
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Ursoaica şi unul dintre puii ei, prezenţi în ultima vreme pe o stradă din Odorheiu Secuiesc, au fost împuşcaţi, luni seara, după ce al doilea pui fusese prins în capcană, în vederea relocării, iar cele două exemplare libere au devenit foarte agresive cu membrii echipei de intervenţie.

Viceprimarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Ölvedi Zsolt, a declarat marţi, pentru Agerpres, că ursoaica şi cei doi pui veneau încă de anul trecut, în mai multe zone din oraş, iar în ultima vreme erau prezenţi aproape zilnic pe strada Lalelelor din oraş, fiind transmise mai multe mesaje RO-ALERT de avertizare a populaţiei.

Drept urmare, s-a luat decizia relocării animalelor, duminică fiind dusă în zonă o cuşcă, pentru capturare.

Luni seară, în cuşcă a intrat unul dintre pui, iar ursoaica şi puiul aflat în libertate au devenit foarte agresivi cu echipa de intervenţie.

"Din păcate, am avut neşansa ca să nu intre şi ursoaica (în cuşcă - n.r.), pentru că aşa era cel mai bine. (...) Din păcate, a intrat doar unul dintre pui şi s-a deplasat la locul situaţiei (echipa de intervenţie - n.r.). Ursoaica a devenit foarte agresivă, de obicei acestea sunt cele mai problematice situaţii, când în capcană intră puiul. (...) Am încercat să scoatem de acolo capcana, în primă fază nici nu au putut să se apropie vânătorii de capcană pentru că ursoaica îi ataca încontinuu, după care au scos capcana de acolo, dar ursoaica continua să atace. (...) Dar nu numai ursoaica, dar şi celălalt pui (ataca - n.r.). (...) S-a luat decizia împuşcării pentru că am considerat că chiar dacă se mută de acolo puiul capturat, situaţia era foarte periculoasă (exista riscul - n.r.) ca să atace pe cineva în zonă ursoaică, fiind în acea stare", a declarat viceprimarul Ölvedi Zsolt.

Acesta a subliniat că decizia de împuşcare a celor două exemplare a vizat siguranţa oamenilor, atât a membrilor echipei de intervenţie, cât şi cetăţenilor din zonă.

Ölvedi Zsolt a mai menţionat că intervenţia a fost periculoasă şi că oricând, din orice direcţie, membrii echipei de intervenţie puteau fi atacaţi, la faţa locului fiind prezente toate autorităţile prevăzute de lege cu atribuţii în astfel de situaţii.

Întrebat dacă s-a luat în calcul tranchilizarea animalelor, viceprimarul a explicat că procedura nu este atât de simplă, întrucât arma cu care se tranchilizează poate fi folosită de la o distanţă de 15-17 metri, iar noaptea e destul de dificil acest lucru. În plus, după tranchilizare, animalul nu adoarme instantaneu şi poate deveni şi mai agresiv sau poate pleca din zonă.

În ceea ce priveşte puiul de urs capturat, despre care viceprimarul a spus că are mai mult de un an, acesta a fost microcipat şi crotaliat şi va fi eliberat într-un fond forestier aflat la distanţă de zonele locuite, care aparţine asociaţiei de vânătoare cu care Primăria Odorheiu Secuiesc are contract.

"Vânătorii au spus că este destul de mare ca să supravieţuiască singur în pădure", a mai precizat viceprimarul.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri