O femeie și o fetiță de 11 ani au murit în fața casei, după ce au fost lovite de o mașină condusă de o șoferiță începătoare
Data actualizării: Data publicării:
O femeie de 77 de ani și o fetiță de 11 ani au fost lovite mortal, marți seara, de o mașină, în județul Dolj. Autoturismul a intrat în ele când erau așezate pe un cap de pod din fața casei.
Conform Poliției Dolj, accidentul s-a produs în localitatea Valea Stanciului.
O mașină condusă de o femeie de 30 de ani, din Valea Stanciului, pe o stradă din localitate, a lovit o femeie de 77 de ani și o copilă de 11 ani, care erau așezate pe un cap de pod în fața curții locuinței lor. Atât femeia, cât și copila au murit la fața locului, scrie Mediafax.