O femeie de 55 de ani a decedat luni, la Spitalul de Urgenţă Brăila, unde a ajuns duminică noapte, în urma unui accident, fiind lovită de un şofer care a dat cu spatele fără să se asigure, apoi a fugit de la locul faptei, potrivit IPJ Brăila.
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Prahovei din municipiu o femeie ar fi căzută pe partea carosabilă ca urmare a unui accident rutier.
"În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Brăila, care, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Prahovei, ar fi efectuat manevra de mers înapoi, accidentând-o pe femeia în vârstă de 55 de ani, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea a organelor de poliţie. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a femeii, fiind transportată la spital, unde ulterior a decedat", a informat Biroul de Presă al IPJ Brăila.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
Editor : A.P.