O armă din piese Lego a declanşat o operaţiune de amploare a poliţiei în Germania

Data publicării:
militar lego

Un tânăr în vârstă de 19 ani care a construit o mitralieră falsă din piese Lego negre este cercetat după ce vecinii săi l-au raportat la poliţie, au anunţat marţi autorităţile din Germania, citate de DPA, transmite Agerpres



Bărbatul, care a scos luni seară arma falsă pe fereastra apartamentului său din localitatea Ludwigshafen, a fost văzut de vecini care au chemat poliţia.

Un echipaj de la forţele speciale a pătruns în apartament şi l-a surprins pe tânărul care avea asupra sa un dispozitiv pe care îl construise din piese de Lego astfel încât să semene cu o mitralieră.

Chiar dacă s-a stabilit că obiectul era fals, bărbatul este cercetat pentru posibila încălcare a legii privind controlul armelor deoarece a afişat dispozitivul la fereastră, precizează DPA.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri